Deputații Ecaterina Mariana Szoke, Cosmin Andrei, Alexandrin Moiseev și Iosif-Florin Jianu, intrați în Parlament pe listele partidului SOS România, au anunțat luni afilierea la grupul parlamentar al PSD.

Cei patru au depus luni informări în Biroul permanent al Camerei Deputaților.

În februarie, în prima zi a noii sesiune parlamentare, mai mulți senatori și deputați și-au anunțat demisia din SOS România, partidul extremist condus de eurodeputata Diana Șoșoacă.

În ședința de la Camera Deputaților, Andrei Cosmin (Tulcea), Alexandru Băișanu (Suceava), Alexandrin Moiseev (Botoșani) și Ecaterina-Mariana Szoke (Galați) au anunțat că demisionează și devin neafiliați.

Senatorii SOS România Ionel Carp (Tulcea) și Daniel-Paul-Romeo Gheorghe (Neamț) și-au anunțat demisia din grupul parlamentar.

Deputatul Florin Iosif Jianu și-a dat miercuri demisia din grupul parlamentar al SOS România.

Trei dintre deputații care au demisionat, au transmis vineri printr-un comunicat de presă că, "în ciuda acuzelor nefondate, nu am migrat spre altă formațiune și am luat această decizie în mod independent și în baza unor argumente concrete".

Ei spun că această hotărâre a fost luată cu "deplină asumare, în spiritul onestității și verticalității pe care le-am promis alegătorilor noștri încă de la începutul acestui mandat".