Comisia de Acordare a Recompenselor din Penitenciarul Rahova a decis vineri că fostul lider PSD poate beneficia de o zi liberă, în schimb, în final, permisia i-a fost refuzată de către conducerea închisorii.

Acesta este un drept care se conferă conform legii, legea dispune ca orice om aflat în privare de libertate, orice om are dreptul la o permisie o dată pe lună sau la anumiți timpi, urmare a îndeplinirii tuturor obligațiilor, în contextul în care el lucrează. Și atunci, conform legii, i se acordă această permisie. Dar lui nu i s-a dat, deși are toate drepturile”, a declarat pentru Digi24 Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea.

”Nu știu din ce motive, pentru că nu s-a dat motivul. Asta e marea problemă”, a adăugat avocata.

Liviu Dragnea a mai beneficiat de o permisie de la condamnarea sa.