Peste 500. mil de euro, alocați de stat pentru modernizarea căii ferate Predeal-București-Constanța

Guvernul a adoptat joi o Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea căii ferate pe ruta Predeal-București-Constanța.
Investiția, cu o valoare totală de 2,16 miliarde lei cu TVA (500 milioane de euro), are o durată de execuție de 36 de luni.
Obiectivul principal al acestui proiect de investiții vizează implementarea sistemului ERTMS (Sistemului european de management al traficului feroviar) nivel 2 pe secțiunea de cale ferată Predeal – București – Constanța și extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar.
Lungimea de cale ferată echipată ERTMS nivel 2 (linie dublă) va fi de 369 km.
Realizarea și derularea acestui proiect revine Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R.” – S.A., care este beneficiarul investiției.
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R.” – S.A., precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
La debutul ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a spus că, după finalizarea lucrărilor, vom putea să mergem cu trenul din București, la munte și la mare, "cu o viteză apropiată de ceea ce se întâmplă azi în restul țărilor europene".
Comentarii