Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat zilele trecute un târg de produse agro-alimentare, Toamna Buzoiană, de unde a cumpărat mai multe produse, dar apoi le-a înapoiat după ce a plecat presa, informează Europa FM.

Ca de obicei, însoțit de presă, s-a dat în spectacol, a făcut declarații și a cumpărat în masă produse de la producătorii locali, pungi după pungi, de la aproape fiecare gheretă sau tarabă. "Foarte bune toate produsele, îi salut cu respect pe toți”, zicea domnul Daea.

„Până acum, nu suntem nici la jumătatea turului, a cumpărat de vreo cinci milioane de lei vechi”, a estimat aghiotantul. La un moment dat, de la atâtea cumpărături, Petre Daea a rămas fără bani și i-a cerut șefului de la Direcția Agricolă Județeană împrumut: "n-am la mine nici 5 lei, șefu’.”

Dar, după ce umplea plasele pentru poze și filmări, domnul ministru le dădea unui șef local, care le distribuia înapoi la producători.

"M-am trezit cu produsele în căsuță, mă așteptam ca ministrul să consume produsele noastre. Nu este normal să ne înjosească în fața presei că achiziționează de la noi, iar apoi să ni le înapoieze. Nu ne-a ajutat cu nimic că ni le-a înapoiat, ba chiar ne-a întristat comportamentul său", a spus unul dintre producătorii care s-a trezit cu produsele returnate.