Premierul Viorica Dăncilă a propus-o pe Rovana Plumb ministru interimar al Transporturilor, iar pe Eugen Teodorovici ministru interimar la Dezvoltare.

UPDATE Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele prin care Rovana Plumb, actual ministru al Fondurilor Europene, va fi ministru interimar al Transporturilor, iar actualul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, va ocupa funcțiile interimare de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice.

+++

Cele două propuneri au fost trimise președintelui Klaus Iohannis.

”Am propus desemnarea miniștrilor interimari pentru a asigura continuitate în activitatea guvernamentală în toate domeniile, inclusiv la Transporturi și Dezvoltare, portofolii cheie în derularea unor proiecte importante de investiții. Este vital însă, având în vedere contextul actual, să găsim soluții definitive privind numirile titularilor pentru cele două funcții”, a subliniat transmis Viorica Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Guvernul mai spune că își înțelege pe deplin responsabilitățile guvernării și cele ce decurg ca urmare a preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene. "Pentru punerea în aplicare a Programului de Guvernare este nevoie de implicarea deplină a tuturor membrilor Cabinetului, atât în cadrul ședințelor de Guvern, cât și în activitatea fiecărui ministru, în domeniul său de activitate, cu efecte concrete pentru români, precum plata salariilor și asigurarea continuității activității. Totodată, este vital ca la prima reuniune a Guvernului României cu Colegiul Comisarilor europeni, care va avea loc în această săptămâna la București, să participe titulari ai tuturor portofoliilor, cu atribuții depline în exercitarea funcțiilor", mai spune sursa citată.

De asemenea, Executivul spune că Guvernul așteaptă în continuare motivarea președintelui României cu privire la refuzul pentru propunerile înaintate anterior de numire a miniștrilor Transporturilor și Dezvoltării, așa cum prevede Constituția României și cum precizează deciziile Curții Constituționale.

+++

Interimatul este asigurat timp de 45 de zile, după care PSD trebuie să vină cu alte propuneri, iar acestea ajung din nou la președintele Klaus Iohannis.