Ordonanța de Urgență 7/2019, ce aduce noi modificări legilor Justiției, va fi atacată de Partidul Libertății, Unității și Solidarității (PLUS), începând de luni, la toate curțile de apel din țară.

Potrivit unui comunicat transmis luni Agerpres, PLUS va depune cereri la toate curțile de apel din țară, prin care va solicita sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea OUG 7/2019.

"Sprijinim total acțiunile societății civile profund îngrijorate de situația din Justiție și de actele inițiate de ministrul Justiției. E nevoie de acțiuni concrete care să permită constatarea și eventuala anulare a ordonanței prin care Tudorel Toader încearcă să subordoneze politic parchetele din România. Una dintre soluțiile posibile este această contestare la instanțele din toată țara în speranța că, astfel, se va ajunge rapid la Curtea Constituțională", precizează președintele PLUS, Dacian Cioloș.

El susține că ceea ce se petrece în România este un atac la statul de drept și sistemul judiciar, fără nicio legătură cu vreun program economic sau cu apărarea drepturilor omului.