PNDL 3 a fost adoptat
Guvernul Cîțu, în absența miniștrilor USR PLUS, a adoptat, în ședința de vineri, PNDL 3, redenumit Anghel Saligny.
Aflat în cursa pentru președinția PNL, premierul Florin Cîțu avea o nevoie disperată de acest program - în valoare de 10 miliarde de euro - pentru a-și asigura sprijinul primarilor. Miza a fost atât de mare, încât prim-ministrul a aruncat în aer coaliția de guvernare, prin demiterea ministrului justiției, Stelian Ion, după ce acesta a refuzat să dea aviz pe proiect.
Reprezentanții USR PLUS au reclamat faptul că proiectul necesita îmbunătățiri, iar propunerile făcute de ei au fost ignorate.
Deși ar fi trebui să numească la Justiție un interimar de la USR PLUS, Cîțu a preferat să numească un coleg liberal, care să semneze ”ca primarul”. Chiar de la preluarea mandatului, Bode a vorbit de avizarea PNDL 3.
Agenția News.ro a citat vineri dimineață surse, potrivit cărora ministrul interimar al justiției, Lucian Bode, a schimbat-o din funcție pe șefa Direcției de avizare a actelor normative din minister, Raluca Spoeală, decizia având legătură cu faptul că MJ nu a avizat ordonanța de urgență privind Programul Anghel Saligny.
Premierul a negat informația, susținând că ”doamna respectivă” a dorit să plece.
USR PLUS îl compară pe Cîțu cu Liviu Dragnea și susțin că modul în care a fost adoptat PNDL 3 seamănă cu OUG 13.
Comentarii