PNL a transmis luni o scrisoare președinților Camerei Deputaților și Senatului, prin care solicită revocarea din funcție a Avocatului Poporului, pe motiv că nu a sesizat Curtea Constituțională cu privire la OUG pe legile Justiției.

Potrivit documentului consultat de EurActiv România, Victor Ciorbea este acuzat că "a blocat activitatea instituției în raport cu cetățenii pe durata exercitării concediului de odihnă, acesta nedelegând în integralitate atribuțiile prevăzute de legea specială în sarcina sa, dar necesare realizării scopului constituțional al Instituției Avocatul Poporului".

De asemenea, liberalii arată în scrisoare că Avocatul Poporului a ales să nu își delege toate atribuțiile legale pe durata concediului, între acestea numărându-se și atribuția de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe. PNL este nemulțumit și de faptul că Victor Ciorbea "a transmis națiunii comunicate de presă din concediu, justificând că el, ca persoană, ar fi <<o autoritate publică unipersonală, autonomă și independentă>>, iar delegarea către un adjunct a atribuției de sesizare a CCR ar fi fost interzisă prin Decizia CCR nr. 336/2013".

"Folosirea, de către domnul Victor Ciorbea, a "jumătăților de adevăr juridic” și manipularea opiniei publice cu ajutorul jurisprudenței Curții Constituționale, relevă un comportament instituțional bazat pe lipsă de respect față de cetățeni, rea-credință și imparțialitate în exercitarea atribuțiilor", se mai arată în scrisoare trimisă către președinții celor două Camere ale Parlamentului.

Astfel, liberalii cer revocarea lui Victor Ciorbea în conformitate cu art. 9 alin. (2) din Legea 35/1997, acuzând-ul de "încălcarea legii și neîndeplinirea cu bună-credință și imparțialitate a atribuțiilor sale astfel cum îl obliga jurământul depus în plenul Parlamentului".

Scrisoarea a fost semnată de liderii de grup ai PNL din Camera Deputaților și Senat, respectiv Raluca Turcan și Iulian Dumitrescu, și este adresată lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.