PNL a avut prima discuție cu ALDE pentru fuziune, iar discuțiile au fost "foarte bune", a declarat purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe.

"Astăzi (marți - n.r.) a avut loc prima întâlnire între comisiile de negocieri ale PNL și ALDE. Aș putea aprecia că a fost un start foarte bun, a avansat considerabil această idee de fuziune. După prima întâlnire, despre care aș putea să spun că a fost una consistentă, vă pot înștiința că s-au armonizat viziunile celor două partide, s-au stabilit câteva obiective și s-a definitivat un parcurs procedural", a anunțat Stroe.

PNL se declară încrezător că data Congresul de fuziune va putea fi avansată săptămâna viitoare.

+++ 

ALDE este partidul înființat de fostul președinte PNL și premier, Călin Popescu Tăriceanu, după plecarea din PNL. ALDE a guvernat, între 2016 și 2019, alături de PSD și UDMR. După ce a pierdut alegerile din 2019, Tăriceanu a plecat din funcția de președinte al partidului.