Ponta anunță că se testează pentru COVID-19 și ia o pauză de la acțiunile din campania Pro România

Președintele Partidului Pro România, Victor Ponta, anunță că nu va mai participa fizic, în următoarele zile, la acțiuni de campanie electorală, până nu va primi rezultatul unui test pentru COVID-19 pe care îl va face duminică
Ponta a intrat recent în contact cu candidatului formațiunii pentru președinția Consiliului Județean Bacău, Aurelia Țaga, care a fost confirmată cu noul coronavirus, scrie Agerpres.
"Deși am respectat toate regulile de protecție, având în vedere cazul colegei noastre de la Bacău, duminică în București voi face din nou testul COVID-19 / până ce primesc rezultatul, nu voi mai participa fizic la acțiuni de campanie/ multă sănătate și mult succes candidaților Pro România!", a scris Ponta, vineri seara, pe pagina sa de socializare.
Anterior, el anunțase că dr. Aurelia Țaga a contractat virusul și preciza că a respectat în campanie toate regulile de siguranță împotriva noului coronavirus.
"Eu fac campanie alături de candidații PRO România - respectând toate regulile de siguranță (masca, dezinfectant, număr de persoane, evenimente în spații deschise) / inclusiv momentul fotografiilor (în care îmi scot masca) este organizat de staff în condiții de siguranță! Voi face tot ce ține de mine să îmi protejez familia, colegii și toți cei cu care interacționez!", a scris Ponta pe Facebook.
El a mai postat și fotografii în care apare purtând masca, alături de candidații Pro România Bacău, primarul Cosmin Necula și dr. Aurelia Țaga. Candidatul formațiunii Consiliului Județean Bacău postase însă, în ziua anterioară, fotografii din timpul vizitei lui Ponta în județ, în care apare alături de Ponta și Necula la o masă, în spațiu deschis, fără a avea măștile de protecție pe față.
Comentarii