Viorica Dăncilă a anunțat că pe 20 și 21 februarie va efectua o vizită la Bruxelles, unde se va întâlni cu oficiali europeni. Ea susține că nu a fost invitată la dezbaterea de săptămâna trecută din plenul Parlamentului European.

"Nu am fost invitată la Bruxelles. Am să merg la Bruxelles în 20 - 21 luna aceasta. Voi avea discuții cu președintele Comisiei Europene, cu președintele Parlamentului European și voi face referire și la acest aspect, pentru că, după părerea mea, domnul Tudorel Toader trebuia să fie lăsat să vorbească, pentru că era cel mai în măsură să dea toate detaliile. Să nu uităm că e membru al Comisiei de la Veneția și că este un om foarte pregătit și putea să răspundă tuturor întrebărilor care creau îngrijorare la Bruxelles", a declarat Viorica Dăncilă.

În ceea ce privește dezbaterea, premierul a susținut că unii europarlamentari români au încercat "să își apere țara", iar alții au încercat "să arunce cu noroi".

"O dezbatere în care unii oameni încercau să-și apere țara, iar unii oameni încercau să arunce cu noroi, așa cum au făcut în decursul a mai multor ani de zile", a spus ea.

Dăncilă a mai spus că și-ar fi dorit ca ministrul Justiției să fie întrebat unde existau îngrijorări și să dea răspunsuri concrete: "Și atunci nu ieșeau aceste acuzații și aceste bătăi român contra român și care aduc un prejudiciu de imagine României".

Situația din România a fost discutată în plenul de la Strasbourg miercurea trecută. Din partea României nu a participat premierul - așa cum se obișnuiește în astfel de dezbateri - ci ministrul Justiției, care însă nu a fost lăsat să-și exprime punctul de vedere.