Premierul Florin Cîțu a anunțat, duminică, mai multe măsuri după protestul de la metrou, subliniind că nu va permite „să fim șantajați de un grup de oameni organizați în stil mafiot”.

"Nimeni nu este mai presus de lege! Și ca să mă asigur, acestea sunt măsurile pe care le impun, ca urmare a acțiunii ilegale de la metrou, condusă de fostul deputat PSD, Ion Rădoi: recuperarea prejudiciului la nivelul societății comerciale și imputarea sumei stabilite ca prejudiciu celor care se fac vinovați; constituirea Metrorex ca parte civilă în eventualele procese de recuperare a daunelor; Metrorex va stabili clar cine a participat la acțiunea ilegală și va reduce salariul acestora cu o zi; instituțiile statului trebuie să-i ajute pe cetățenii și societățile comerciale să recupereze pierderile cauzate de acțiunea ilegală; sesizări penale care au fost deja făcute", a scris premierul într-un mesaj postat pe Facebook.

El a precizat că orice negociere va fi făcută "cu respectarea strictă a legii".

"În mandatul meu, nu voi permite să fim șantajați de un grup de oameni organizați în stil mafiot. Așa cum e firesc, orice negociere se va face cu respectarea strictă a legii. REFORMA companiilor de stat continuă!", a susținut prim-ministrul.

Circulația trenurilor de metrou a fost blocată, vineri, de un protest spontan al unor reprezentanți ai sindicatului USLM în stația Piața Unirii, aceștia coborând în tunel, pe calea de rulare, și împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri.