Magistrala 5 de metrou poate fi dată în folosință anul viitor, aproximativ în luna iunie, iar constructorii au toate condițiile pentru a finaliza lucrările în termenele convenite, a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban.

"Conform celor discutate cu conducerea Metrorex și cu directorii companiilor care au contracte cu metroul pentru finalizarea acestui obiectiv de investiții, practic metroul poate fi dat în folosință anul viitor, aproximativ în luna iunie. Acestea sunt, ca să zic așa, angajamentele care sunt luate de constructor. Eu am convingerea că în momentul de față constructorii au toate condițiile pentru a finaliza lucrările în termenele convenite, atât condițiile procedurale, cât și condițiile contractuale, cât și condițiile financiare, pentru a putea finaliza la termen și vom urmări lucrările îndeaproape, astfel încât ele să fie finalizate", a spus prim-ministrul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, dintre cele zece stații de metrou, mai trebuie finalizate patru.

"Dintre stațiile de metrou, mai sunt patru stații ce trebuie finalizate. Au existat probleme de diferite naturi la stația Parc Drumul Taberei, unde au fost necesare lucrări de deviere, unde am înțeles că a existat o întârziere și din cauza imposibilității de a avea acces la parcul Drumul Taberei, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. De asemenea, mai este o problemă tehnică, care trebuie soluționată, legată de coborârea nivelului pânzei de apă freatică între stația Parc Drumul Taberei și Drumul Taberei. Aici am înțeles că există soluția tehnică deja convenită și este gata să fie implementată. Explicațiile pe care le-am primit au fost că soluția tehnică gândită inițial nu a dat rezultatele scontate și e necesară o altă soluție tehnică care evident va fi pusă în practică cât mai repede. Eu sunt foarte încrezător. De asemenea, trebuie finalizate lucrările la stația Eroilor și la stația Academia Militară, la aceasta din urmă sunt necesare și lucrări de altă natură", a explicat Ludovic Orban.