Președintele Klaus Iohannis a prezidat marți, începând cu ora 11:00, ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde urmează să fie validată noua conducere.

UPDATE 

"Am încredere că, în calitate de garant al independenței justiției, Consiliul Superior al Magistraturii va găsi modalitatea de conectare la societate și va acționa având în centrul preocupărilor sale realizarea dezideratului unei justiții moderne și de calitate. În acest sens, fac un apel să susțineți în mod efectiv implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, MCV și GRECO, în scopul alinierii legislației actuale la standardele europene", a susținut președintele în discursul său de la începutul ședinței plenare a CSM.

Președintele a precizat că a folosit toate mijloacele constituționale pentru a înlătura prevederile controversate din legile justiției.

"Am utilizat toate mijloacele constituționale pentru a înlătura prevederile controversate ale legilor justiției, apelând inclusiv la expertiza Comisiei de la Veneția, am oprit intrarea în vigoare a modificărilor nocive și lipsite de o fundamentare temeinică aduse legislației penale, m-am opus periclitării bunei funcționări a parchetelor, din perspectiva numirilor și revocărilor procurorilor cu funcții înalte din conducerea acestor instituții", a spus Iohannis.

El a reamintit că a organizat o largă dezbatere pe tema situației din justiție, cu participarea reprezentanților autorității judecătorești și ai asociațiilor profesionale ale judecătorilor și procurorilor.

"În vederea implementării recomandărilor instituțiilor europene, am organizat consultări cu partidele politice și am inițiat Acordul pentru continuarea parcursului european al României. Totodată, adresându-mă direct fiecărei noi generații de magistrați cu mesajul că se alătură unui corp profesional cu o misiune încărcată de multă responsabilitate, care implică și o conștiință și o moralitate pe măsură, am reiterat an de an încrederea în sistemul de justiție și sprijinul meu pentru întregul corp al magistraților", a mai spus șeful statului.

Iohannis le-a spus magistraților și că "o bună funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, atât la nivelul Plenului, dar mai ales al secțiilor, implică predictibilitate în luarea deciziilor, respect reciproc și atenuarea eventualelor divergențe".

+++

Plenul CSM se reunește pentru validarea noii conduceri, dar și pentru prezentarea raportului de activitate pe 2019.

CSM are în componență 19 membri: nouă judecători și cinci procurori aleși de magistrați în adunările generale ale instanțelor și parchetelor și validați de Senat, doi reprezentanți ai societății civile aleși de Senat și trei membri de drept - ministrul Justiției, președintele ICCJ și procurorul general al României. Mandatul membrilor aleși este de șase ani, fără posibilitatea reînvestirii, potrivit Agerpres

Potrivit Constituției și Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un președinte, ajutat de un vicepreședinte, care fac parte din secții diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

Au dreptul să candideze doar cei nouă judecători și cinci procurori aleși în adunările generale ale instanțelor și parchetelor. Nu pot candida la funcțiile de președinte și vicepreședinte membrii de drept ai CSM și reprezentanții societății civile.

Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului, iar dacă președintele este judecător, vicepreședintele trebuie să fie procuror și invers.

În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii este format din judecătorii Simona Camelia Marcu și Mariana Ghena - Înalta Curte de Casație și Justiție, Lia Savonea - Curtea de Apel București, Nicoleta Margareta Țînț - Curtea de Apel Brașov, Andrea Annamaria Chiș - Curtea de Apel Cluj, Gabriela Baltag - Tribunalul Neamț, Evelina Mirela Oprina - Tribunalul Ilfov, Mihai Andrei Bălan - Judecătoria Timișoara și Mihai Bogdan Mateescu - Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Din CSM fac parte procurorii Codruț Olaru - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Cristian Mihai Ban - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Florin Deac - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, Nicolae Andrei Solomon - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Tatiana Toader - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Victor Alistar și Romeu Chelariu au fost aleși de Senat ca membri CSM din partea societății civile.