Președintele Klaus Iohannis a postat pe contul său de Facebook o fotografie cu o carte ce poartă semnătura lui, alături de mesajul "în curând".

Cartea are titlul "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa". În fotografia postată de președinte se mai văd mesajele "Pune întrebările/ Înțelege contextul" și "Tu ești EU.RO".

Klaus Iohannis a mai scris până acum două cărți - "Pas cu pas", în care vorbește despre momente din viața sa publică, și "Primul pas", unde a oferit detalii din culisele campaniei electorale din 2014.

Potrivit unui comunicat al editurii Curtea Veche, volumul este un "ghid ce prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituțiilor care o definesc, a valorilor ei și a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent și ce anume implică pentru România apartenența la proiectul comunitar", scrie Agerpres.

"Am încercat să prezint, într-o manieră accesibilă, principalele mecanisme, valori și teme politice relevante pentru constructul european. Intenția mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicații concise și răspunsuri la întrebări esențiale, dar sensibile, care preocupă un număr mare de cetățeni și care pot genera confuzii. Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în această carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparține spațiului comunitar și se încheie cu modul în care ne proiectăm prezența în Uniune, în viitoarea perioadă. De asemenea, ele au la bază convingerea că este de datoria politicienilor să informeze propriii cetățeni despre modul de funcționare a mecanismelor politice și despre marile teme care solicită, astăzi, atenția lumii întregi", spune Klaus Iohannis în introducerea cărții, potrivit editurii.

Volumul va putea fi rezervat cu autograf pe curteaveche.ro în perioada 8 - 16 aprilie și costă 59 lei.