UPDATEPreședinția spune că Iohannis nu a cerut nicio vilă de protocol după încetarea mandatului
Administrația Prezidențială a informat luni că nu există nicio solicitare din partea președintelui Klaus Iohannis pentru atribuirea unei locuințe de protocol după încetarea mandatului.
"Nu există nicio solicitare din partea președintelui României, Klaus Iohannis, sau a Administrației Prezidențiale pentru atribuirea unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, ambele cu destinația de reședință, după încetarea mandatului de președinte al României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, cu modificările și completările ulterioare", a transmis Administrația Prezidențială, la solicitarea Agerpres.
O investigație Recorder susține că Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS) investește în mod netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, în transformarea unui fost sediu de partid din București într-o reședință de protocol.
Într-o conferință de presă care a avut loc la Strasbourg, fostul prim-ministru Dacian Cioloș a calificat situația ca fiind "jenantă".
"Pentru mine ca fost prim-ministru e jenant să văd cum un guvern investește bani publici pentru nomenclatura de partid și de stat în condițiile în care se plânge că avem deficit ridicat, că nu colectează destui bani la buget, în condițiile în care avem sărăcie în țară, în care crește inflația și multă lume o duce tot mai rău. Iar premierul nu găsește altă explicație decât o să văd, o să verific, nu știu ce se întâmplă. Eu vă spun ca fost prim-ministru, nu are cum să nu știe în următoarea jumătate de oră după ce materialul a fost publicat. Nu cred că investițiile respective s-au făcut fără știrea, măcar pasivă, a prim-ministrului", a spus Cioloș.
Dacă premierul Ciolacu nu oprește investiția "cît mai repede" va fi pus în situația ridicolă să devină un ”paharnic” al președintelui Iohannis prin comportamentul pe care îl are: "Adică omul de casă care îi pregătește casa la propriu. Și o face pe banii statului nu pe banii lui".
Cioloș spune că nu-și dă seama "pe ce lume trăiesc oamenii aceștia și cât de deconectați sunt de la realitățile actuale și de istoria recentă a României".
"Cât de deschisă și sensibilă e încă rana asta a protocolului de stat de pe spatele cetățenilor. Să vii cu genul ăsta de investiții e descalificant pentru niște oameni politici care au încă pretenții politice și mai mari”, a explicat Dacian Cioloș.
Comentarii