Primăria Focșani vrea să dea premii de 15.000 lei pentru cele mai frumoase vitrine din oraș
Primăria Focșani vrea să premieze cu 15.000 de lei cele mai frumoase vitrine și spații de firme din municipiu.
Concursul pentru desemnarea celor mai frumoase vitrine din Focșani va fi organizat de două ori pe an, în perioada sărbătorilor de iarnă și în perioada sărbătorii Sfintelor Paști, scrie monitoruldevrancea.ro.
Proiectul de Regulament al concursului a fost lansat în dezbatere publică, înainte de a fi aprobat de Consiliul Local Focșani.
Desfășurarea concursului va stimula intenția operatorilor economici pentru pavoazare cu ornamente luminoase adecvate a vitrinelor și a spațiilor din incintă. Totodată, pentru a încuraja și stimula cetățenii să amenajeze vitrinelele spațiilor comerciale, în funcție de sărbătoarea celebrată, organizatorul va acorda în cadrul concursului 3 premii și 2 mențiuni primilor 5 clasați, se arată în proiect.
Premiile vor fi acordate astfel: – locul I – suma de 5000 lei; – locul II – suma de 4000 lei; – locul III – suma de 3000 lei; – 2 mențiuni – 1500 lei fiecare”, se arată în prezentarea proiectului de hotărâre.
Înscrierea la concurs se va face on-line, prin completarea unui formular și atașarea de imagini cu spațiul respectiv. În prima etapă jurizarea se va face online, pe pagina de facebook unde fiecare like înseamnă un vot, un punct. În a doua etapă va fi jurizarea din partea comisiei care va punct patru criterii stabilite prin regulament, respectiv relevanța pentru perioada sărbătorilor (0 – 25 puncte); impact vizual/design atractiv (0 – 25 puncte); originalitate (0 – 25 puncte); cromatica (cel mult 3 culori) (0 – 25 puncte).
„Cele 4 criterii vor avea o pondere egală în evaluarea fiecărei lucrări de către Juriu, fiecare dintre criterii putând fi notate cu 0-25 puncte. Câștigătorul va fi ales în proporție de 75% de către Juriu și 25% din votul publicului exprimat pe facebook”, se arată în proiectul Regulamentului.
De menționat că, printr-o hotărâre a Consiliului Local din 2017, agenții economici au obligația ca, în perioada sărbătorilor, să asigure pavoazarea cu ornamente luminoase adecvate a vitrinelor și a spațiilor din incintă.
Comentarii