Ministerul de Interne a inițiat un proiect de lege care vizează înăsprirea sancțiunilor aplicate pentru traficanții ilegali de migranți, cei condamnați riscând pedepse de până la 5 ani de închisoare, față de 3 ani în prezent.

Inițiativa este "un demers de descurajare a celor care racolează, călăuzesc și transportă persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României”, se arată într-un comunicat al MAI.

Potrivit proiectului de lege, traficul de migranți săvârșit în scopul obținerii unui folos patrimonial sau când se desfășoară prin mijloace care pun în pericol viața, integritatea sau sănătatea migrantului ori când acesta este supus la tratamente inumane, se va sancționa cu o pedeapsă care poate ajunge până la 12 ani de închisoare și interzicerea unor drepturi.

Totodată, prin modificarea propusă la articolul 263 din Codul Penal, minimul pedepsei pentru infracțiunea de trafic de migranți crește de la 3 la 5 ani.

În același timp, proiectul prevede confiscarea specială a bunurilor care au fost folosite în orice mod pentru săvârșirea acestor infracțiuni sau a banilor rezultați din traficul de migranți.