Prosumatorii nu vor mai fi obligați să-și instaleze instalații de stocare a energiei
Prosumatorii nu vor mai fi obligați să-și instaleze la locul de consum și de producere instalații de stocare, după ce Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri propunerile USR de modificare a OUG 32/2024.
„Dincolo de repararea unor termene din ordonanță, am reușit să corectăm marea nedreptate făcută prosumatorilor de energie din România, care erau obligați – retroactiv chiar – să-și instaleze baterii de stocare. Sigur, e nevoie de stocare în sistemul energetic, de aceea am depus și proiect de lege în acest sens, să fie acordate stimulente pentru dezvoltarea sistemelor de stocare. Însă, să-i obligi pe micii prosumatori, care și-au instalat panouri fotovoltaice din banii lor sau accesând programul AFM, nu trebuia să rămână în lege”, declară deputata USR Cristina Prună.
Amendamentul de eliminare a obligației de a instala baterii de stocare a fost formulat de Prună și senatorul USR Cristian Bordei în cadrul dezbaterilor din Senat și el a fost menținut de comisiile raportoare din Camera Deputaților.
Eliminarea acestei obligații absurde reprezintă un pas important în direcția creșterii numărului de persoane și de companii care aleg să producă energie electrică din surse regenerabile.
În acest an, România a ajuns la aproape 150.000 de prosumatori, iar puterea totală a panourilor solare instalate ajunge la aproape 2.000 MW.
Legea merge acum la promulgare la președinte.
Comentarii