Câteva mii de persoane s-au strâns, vineri, în fața Parlamentului, unde își desfășoară activitatea Curtea Constituțională a României, pentru a cere revizuirea deciziei prin care a fost anulat primul tur al alegerilor prezidențiale.

Participanții au venit în urma unui îndemn transmis de Călin Georgescu pe rețelele de socializare sub denumirea "Marea Unire Juridică".

Avocații candidatului la alegerile prezidențiale vor depune o notificare la Curtea Constituțională.

Unii dintre oamenii prezenți sunt îmbrăcați în costume tradiționale și flutură steagul tricolor, relatează Agerpres.

Georgescu lipsește însă de la protest, ba chiar din țară. El a fost fotografiat joi, pe aeroportul Otopeni, împreună cu bodyguardul său, la poarta de îmbarcare pentru Frankfurt, potrivit unor fotografii publicate de Hotnews.ro. 

La începutul mitingului, când încă erau câteva sute de oameni, lidera POT, Anamaria Gavrilă, a avut o discuție cu unul dintre jandarmi. Ea i-a cerut de mai multe ori să lărgească spațiul de manifestare delimitat de garduri, întrucât spune că nu au loc de trecere.

În replică, jandarmul îi spune "dvs. vreți să vă certați cu mine, eu am înțeles, dar nu are rost. Vă rog frumos să înțelegeți, uitați oamenii civilizați pe unde merg". 

După ce își termină replica, Gavrilă îi zâmbește, îl ia de mână și îi spune "roata se întoarce"."E o amenințare, dar nu ne sperie. În fiecare an se întoarce roata, dar noi suntem aici, la datorie", îi răspunde jandarmul în timp ce lidera POT pleacă, transmit reporterii HotNews prezenți la protest.

Președintele AUR, George Simion, a declarat că foarte mulți oameni, inclusiv avocați, doresc să discute cu reprezentanți ai Curții Constituționale, dar nu le este permis accesul. ”Nu este o formă de presiune, cum pretind unii și alții, care ar vrea, probabil, să nu mai existe proteste, ar trebui să stăm liniștiți la locurile noastre, că știu ei ce să facă”, a afirmat Simion, adăugând că se află la sediul CCR pentru a apăra democrația și statul de drept, relatează News.ro.

"În data de 10 ianuarie 2025 la Curtea Constituțională a fost înregistrată cererea depusă de avocații domnului Călin Georgescu. În data de 10 ianuarie 2025 alte cereri/solicitări/petiții/documente pot fi depuse la Curtea Constituțională prin poștă sau prin poșta electronică/e-mail", a transmis CCR..

AUR a anunțat miercuri organizarea, în Piața Universității, a unui "protest masiv pentru libertate și democrație", duminică, 12 ianuarie. Partidul susține că vor veni zeci de mii de români, inclusiv din Diaspora, pentru a protesta față de decizia abuzivă a "regimului condus de Klaus Iohannis" de a anula alegerile prezidențiale.

Protestul nu e organizat conform legii

Jandarmeria București a informat că protestul nu întrunește condițiile de organizare și participare impuse de cadrul legal în vigoare.

Traficul rutier a fost restricționat în totalitate pe Calea 13 Septembrie - tronsonul aferent Palatului Parlamentului, pe sensul de mers către Bulevardul Libertății.

"Până la acest moment, protestul păstrează un caracter pașnic și, în continuare, facem apel către toți participanții să respecte recomandările forțelor de ordine pentru siguranța lor și a celorlalți cetățeni', precizează Jandarmeria într-un comunicat.

"Nu în ultimul rând, recomandăm din nou tuturor participanților la adunările publice, dar mai ales organizatorilor acestora să identifice căi de dialog și de exprimare a opiniilor într-un mod legal și civilizat, cu respectarea drepturilor și libertăților celorlalți cetățeni", se subliniază în comunicat.

Lasconi îi înțelege pe protestatari

Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că îi înțelege pe protestatari și a acuzat Guvernul că "a dat foc la țară".

"Îi înțeleg pe românii care au ieșit azi în stradă să arate CCR obrazul pentru cum și-a folosit discreționar puterea, am fost primul om politic care a atras atenția, după scoaterea unui candidat din cursă, că ceea ce face CCR ne duce mai aproape de Moscova, nu de Washington sau de Bruxelles. Dar soluția nu o vom găsi nici în stradă, nici pe rețelele de socializare. Nici la falși profeți care inventează vizite externe la instituții care n-au program ca să-i mai păcălească o dată pe oamenii care au nevoie de o Românie în care dreptatea e pentru toți, nu doar pentru unii!”, a scris Lasconi pe Facebook.