PSD a atacat deja la CCR revocarea Renatei Weber
PSD a atacat joi la Curtea Constituțională hotărârea Parlamentului de miercuri privind revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.
În sesizare, social-democrații spun că "hotărârile plenului Camerei Deputaților, plenului Senatului și plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional pot fi supuse controlului de constituționalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituțională", iar în cauza de față, Avocatul Poporului este o instituție de rang constituțional, fiind reglementată în cap. IV al titlului II din Legea fundamentală, astfel că hotărârea criticată poate fi verificată și prin prisma prevederilor cuprinse în Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată.
Se mai arată și că Hotărârea Parlamentului nr. 36/2021 pentru revocarea Avocatului Poporului este neconstituțională încălcandu-se prevederile art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității și a art. 58 alin. (1) din Constituție privind durata de 5 ani a mandatului Avocatului Poporului și încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalității și a art. 58 alin. (1) din Constituție.
Sesizarea în integralitate poate fi consultată aici.
Comentarii