PSD a atacat vineri în contencios administrativ, la Curtea de Apel București, Hotărârea Guvernului de a de închide magazinele mai devreme în localitățile cu rata de incidență a COVID-19 ridicată.

Astfel, social-democrații cer instanței anularea dispozițiilor prin care se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică doar în intervalul orar 05.00-18.00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

De asemenea, se cere anularea și a obligației pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea doar în intervalul orar 05.00-18.00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori.

PSD susține că, urmare a acestor măsuri, "blocajul financiar din economie se va adânci, iar nemulțumirea generală a populației va atinge cote de nebănuit".

Mai mult decât atât, PSD afirmă că nu există niciun studiu științific de impact care să arate efectele pozitive ale acestei măsuri.

"dimpotrivă, o logică elementară ne arată că tocmai închiderea magazinelor după ora 18.00 favorizează transmiterea virusului, în contextul în care va crește în mod evident gradul de aglomerare a magazinelor, întrucât oamenii vor fi nevoiți să meargă în magazine doar în intervalul disponibil prin „bunăvoința” autorităților", mai spun social-democrații.

Guvernul este acuzat de PSD și că nu a respectat obligațiile privind transparența decizională.

Decizia de atacare a Hotărârii 348/2021 poate fi consultată aici.