PSD solicită PNL să își clarifice ”cât mai repede” poziția în cazul liberalului Cătălin Boboc, care ar fi acuzat de furt de energie.

”În legătură cu cercetarea penală pentru furt de energie demarată împotriva liberalului Cătălin Boboc, așteptăm ca PNL să își clarifice cât mai repede poziția în această chestiune. În contextul crizei energetice, în care cetățenii mizează pe măsuri de protecție din partea Guvernului, un astfel de caz poate afecta serios credibilitatea Coaliției, din care face parte și PSD. Ne așteptăm, așadar, ca până când autoritățile vor ajunge la o concluzie în acest dosar, cei din PNL să se delimiteze de suspiciunile care planează asupra colegului lor de partid”, se arată într-o postare pe Facebook a purtătorului de cuvânt al PSD, Ștefan Radu Oprea.

Un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord- Sucursala Brăila, a sesizat, marți, ofițerul de serviciu al Politiei Municipiului Brăila cu privire la faptul că în urma unor verificări, efectuate pe raza municipiului, ar fi identificat un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune, informează un comunicat al poliției.

Potrivit unor surse G4Media.ro, sesizarea vizează o adresă unde locuiește fostul senator PNL, Cătălin Boboc.

Contactat de G4Media, Boboc a declarat că n-a primit nici o înștiințare de la poliție și că nu se pune problema unu contor branșat ilegal. ”Am toate documentele în regulă”, a declarat Boboc, care a pus sesizarea pe seama unor rivalități interne din partid. Boboc a postat pe Facebook un mesaj în care sugerează acest lucru.