PSD face un nou apel către instituțiile abilitate să declanșeze o anchetă penală în cazul „Cîțugate”, după ce "culpa a fost admisă public de către cei implicați" prin demisia din funcție a consilierului Mioara Costin.

"Organele de anchetă au acum oportunitate de a demonstra opiniei publice din România că sunt imparțiale din punct de vedere politic și că aplică aceeași măsură, indiferent de culoarea politică a infractorilor", a transmis PSD printr-un comunicat de presă.

Citește și: Mioara Costin, consiliera lui Cîțu care ar fi lucrat și pentru campania din PNL, și-a dat demisia

Social-democrații cred că revocarea consilierului de stat reprezintă, practic, un auto-denunț prin care se confirmă autenticitatea documentului, iar faptul că premierul nu a dispus imediat sancțiuni împotriva celor care i-au folosit numele și însemnele Guvernului arată că acesta a cunoscut conținutul acelui text și a aprobat transmiterea lui către liderii PNL.

Citește și: PSD solicită președintelui Klaus Iohannis să intervină în scandalul "Cîțugate"

"Astfel, prim-ministrul Cîțu a comis infracțiuni deosebit de grave: a folosit resursele umane și financiare ale Guvernului în scopuri personale și a făcut uz de însemnele autorității instituției pe care o conduce pentru a-și crea un avantaj în competiția din interiorul partidului", conchide PSD.