UPDATEPSD iese din epoca Dragnea. Social-democrații își aleg noua conducere
Membrii PSD se reunesc sâmbătă în congres extraordinar, pentru a alege noul președinte, funcție pentru care candidează patru persoane, inclusiv premierul Viorica Dăncilă.
În plus, social-democrații aleg și președintele executiv și secretarul general al partidului în congresul care are loc la Sala Palatului din București.
Comitetul Executiv Național al PSD a validat vineri candidaturile la funcțiile de conducere ale partidului, a stabilit modul de desfășurare a congresului și modificările la statut.
Cei patru candidați pentru funcția de președinte al PSD sunt: Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu. Ilie Rotaru și Cătălin Stochiță au vrut să candideze pentru această funcție, dar nu au îndeplinit condițiile de eligibilitate.
La funcția de președinte executiv s-au înscris inițial patru social-democrați, dar Eugen Teodorovici și-a retras candidatura, astfel că au rămas în cursă doar Daniel Suciu, Daniel Florea și Sorin Bota.
UPDATE: Eugen Teodorovici a decis să se reînscrie în competiția pentru funcția de președinte executiv, iar Congresul a decis în unanimitate să accepte reînscrierea. În schimb, Sorin Bota a anunțat că a decis să se retragă din cursa internă pentru funcția de președinte executiv al PSD și a precizat că îl va susține pe ministrul finanțelor pentru această poziție.
Pentru funcția de secretar general au rămas în competiție Mihai Fifor, Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar și Felix Stroe, după ce Marius Dunca s-a retras.
La Congresul extraordinar sunt prezenți 3.961 delegați, transmite Mediafax.
Pentru început, Congresul a decis cu unanimitate de voturi modificarea statului PSD, schimbările vizând modalitatea de alegere, revocare a președintelui PSD, prin vot secret, în Congres și regulamentul pentru desemnarea candidatuui formațiunii la prezidențiale.
PSD organizează acest congres pentru a alegerea noii conduceri a partidului după încarcerarea lui Liviu Dragnea, pentru 3 ani și jumătate, pentru fapte de corupție.
Viorica Dăncilă, care era adjuncta lui Dragnea din poziția de președinte executiv, a asigurat interimatul la conducerea partidului.
Comentarii