PSD, plângere penală pe numele lui Nicușor Dan pentru propagandă electorală în timpul votului
PSD a depus duminică o plângere penală și a sesizat poliția după declarațiile susținute de candidatul Nicușor Dan la Primăria Capitalei la ieșirea de la vot.
„Aștept de mult votul ăsta și am votat cu sete. Am votat să scoatem din primăria Bucureștiului o caracatiță de interese, neamuri, cumetri, nași, fini, prieteni, care au ținut în subdezvoltare orașul ăsta.De asta n-au fost în stare să rezolve apa caldă, darămite poluarea și traficul. Am votat pentru un oraș care are un potențial extraordinar, pentru oameni cinstiți, muncitori și creativi și în zona privată a dovedit că poate tot ce își propune, iar după aceste alegeri sunt convins că tot acest potențial de muncă și creativitate poate fi pus în slujba bucureștenilor de toate generațiile, familiilor care nu au avut parte de infrastructura școlară de care aveau nevoie, în slujba persoanelor vârstnice care și-au văzut copiii și nepoții plecând din oraș. Și dincolo de probleme vieții curente care au fost lăsate de izbeliște. Competiția electorală e o competiție de valori, o competiție între adevăr și minciună, competență și incompetență, cinste și corupție și între decență si superficialitate fudulă. De asta am votat cu mare sete și invit bucureștenii să iasă în număr mare la vot, de dimineață pentru că sunt condiții speciale și votul e mai lent, să dea un vot util care să pună Bucureștiul pe direcția bună, să facă din orașul București orașul pe care bucureștenii îl merită”, a declarat Nicușor Dan.
Astfel, PSD îl acuză pe Dan de încălcarea art. 108 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 115/2015 care se referă la "continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale".
Social-democrații acuză că "mesajul de propagandă electorală ilicit, pe lângă faptul că este difuzat în ziua alegerilor, după încheierea campaniei electorale este și defăimător la adresa candidatului PSD prin folosirea unor cuvinte/sintagme precum <caracatiță de interese, neamuri, cumetri, nași, fini, prieteni,minciună>, <incompetență>, <corupție>, <superficialitate fudulă>, încălcând astfel în mod flagrant legislația electorală".
Citește și: Cum s-a furișat Gabriela Firea la vot
Imediat după declarația lui Nicușor Dan, principala sa contracandidată, Gabriela Firea, a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care spune că este o zi superbă în care tinerii "nu vor câinii nimănui la Primăria Capitalei".
"Ce zi superbă! O zi în care tinerii NU vor CÂINII nimănui la Primărie, politicieni marionetă, fără pic de competență și suflet pentru oameni. Tinerii și seniorii vor bunăstare, nu austeritate! Toți oamenii vor investiții în spitale și NU închiderea lor, investiții în transport și NU scumpirea biletelor de călătorie, sprijin pentru femei, copii și bolnavi cronici. Frații interlopilor nu știu decât să-i servească pe interlopi și să urle și-n ultima clipă cu toată URĂ și SETEA DE BANI!!", a scris Firea.
Comentarii