PSD și PNL: A doua oară, USR nu se prezintă la o reuniune a coaliției pro-europene

Liderii alianței pro-europene transmis că s-au întâlnit luni seară și au continuat discuțiile pe tema realizării unui program comun de guvernare bazat pe principiile enunțate în acordul semnat de formațiunile componente.
"Considerăm că realizarea programului de guvernare este prioritatea fundamentală a acestei alianțe, de aceea, astăzi s-a discutat despre un set de reforme majore care urmează să fie finalizate și comunicate public în zilele următoare până la convocarea noului Parlament", au transmis PSD și PNL în comunicate separate, dar care spun același lucru.
Reprezentanții alianței au luat act de faptul că, pentru a doua oară, reprezentanții USR decid să nu se prezinte la o reuniune stabilită dinainte a coaliției pro-europene, deși toți participanții - PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul minorităților naționale - conveniseră deja că nu discută deocamdată despre distribuirea funcțiilor politice.
"PSD, PNL, UDMR și Grupul minorităților naționale au voturile necesare pentru a forma un Guvern și o majoritate parlamentară chiar și în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din această coaliție. Considerăm însă că realizarea unei majorități pro-europene cât mai largi ar fi în interesul național. De asemenea, formațiunile prezente la întâlnire au reconfirmat decizia de a avea candidat unic al alianței pro-europene pentru alegerile prezidențiale", au mai transmis aceștia.
Comentarii