ALEGERI 2024PSD și PNL ar putea avea un posibil "program de țară" și "o abordare comună" în 2024

Șeful PSD, Marcel Ciolacu, vorbește despre un posibil "program de țară" comun între PSD și PNL pentru alegerile din 2024, însă până acum nu a avut loc nicio discuție în acest sens între cele două partide.
"De obicei în politică niciodată nu spui niciodată. Nu a fost această discuție până acum. Au existat discuții ca și între colegi. Am văzut ce a declanșat declarația mea. Au fost discuții și de liste comune. Nu vorbim de un USL 2. În cazul în care noi simțim că românii au încredere în această Coaliție, putem veni cu un program de țară și cu o abordare comună în anul următor. Nu este o decizie, este o discuție. Este posibil, nu este posibil. Nu are nimeni nimic decis în acest moment", a spus Ciolacu după ce a fost întrebat dacă ia în calcul un candidat comun PSD-PNL la prezidențiale.
Noua declarație a premierului vine în contextul în care PSD și PNL înaintează intens, în discuții confidențiale, pentru constituirea a ceea ce cele două partide numesc „Blocul democratic”, văzut în contrapondere la ascensiunea AUR, pe care o caracterizează drept populistă. Miza „Blocului democratic” o reprezintă câștigarea tuturor alegerilor din 2024 - europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. „Strategia va fi blocarea mișcărilor naționaliste și extremiste”, au dezvăluit pentru Libertatea surse care participă la negocierile dintre PSD și PNL.
Marcel Ciolacu a confirmat marți faptul că sunt discuții cu cei din PNL pentru liste comune la alegerile locale din 2024.
"Normal că există discuții. Facem politică. Eu cred că atât PSD, cât și PNL am adus o stabilitate în România. N-aș vrea să vă reamintesc contextul când a intrat PSD la guvernare. Eram în plină criză socială și era o incoerență guvernamentală acută, da? Ăsta este adevărul și nu vreau să-i deranjez sau să-i supăr pe colegii mei. Lucrez cu domnul ministru Fechet (ministru al Mediului din partea PNL - n.r.). (...) Lucrurile funcționează, dar trebuie să spunem câteodată și adevărul", a răspuns el, întrebat dacă există discuții cu PNL pentru a candida pe liste comune la alegerile locale sub numele de Grupul Democrat.
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat tot marți că a citit în presă despre astfel de discuții, însă "nu există niciun fel de discuție secretă, nesecretă care se poartă pe acest subiect acum".
"PNL încearcă să își maximizeze scorul electoral de anul viitor. Din acest punct de vedere, PNL nu exclude nicio variantă de alianță. (...) Nu sunt discuții în acest moment pe acest subiect, însă nu excludem. Noi suntem în plin proces de sondare a opiniei publice în fiecare regiune în parte. Vrem să facem măsurători. (...)", a precizat Bode.
Tot marți, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat pe holurile Senatului că nu există nicio discuție secretă, pentru că el nu ar face așa ceva și nici Marcel Ciolacu.
"Nu poate exista nicio negociere secretă. Când doi oameni știu același lucru, nu mai este secret. În niciun fel de demers pe care l-am întreprins până acum nu am luat decizii singur. Am discutat mereu (...) cu Biroul Politic Național sau cu Biroul Executiv. Indiferent cum se vor derula toate aceste aspecte a ceea ce poate să însemne o abordare politică pentru 2024, nu se va face decât în deplin consens", a explicat Ciucă.
Fostul premier a mai spus că astfel de discuții există cu PSD, iar orice alte planuri comune depind de rezultatele guvernării. "Orice opțiune politică rămâne deschisă", a continuat acesta, adăugând că nu contează ce vor liderii politici, pentru că electoratul are ultimul cuvânt de spus.
"Toate variantele și ipotezele pentru un construct politic sunt pe masa fiecărui partid", a mai spus Nicolae Ciucă.
El a fost întrebat și ce trebuie să se întâmple la PNL și PSD să meargă pe liste comune în alegerile de anul viitor.
"Este nevoie să asigurăm coerența funcționării Coaliției, să identificăm care sunt așteptările electoratului și cum este primită o astfel de construcție politică și să vedem ce își dorește electoratul și partidul fiecăruia", a mai precizat șeful PNL.
Legat de cum ar putea primi liderii de teritoriu un posibil pact între cele două partide, Ciucă a precizat că aceștia "pot să facă un sacrificiu personal pentru a urma calea acceptată la nivelul partidului".
de esop 13 Sep 2023 16:29
Intre timp tot ce v-am spus ieri in jurul prinzului ca un facut s-a transformat in realitate. Ceea ce urmeaza este unic in Istoria Romaniei post decembriste . Coalitia aflata la guvernare are obligatia de a se transforma intr-o Coalitie politica (cetatenii deja sunt obisnuiti )cu liste comune pentru a cistiga la scor toate alegerile din 2024 alegeri ce credem ca vor fi astfel comasate .Economiile facute astfel sunt substantiale .Coalitia numita„ Romania democrata” va rezolva, inainte de inceperea campaniei electorale in 2024, tot ceea ce pina acum nu a fost posibil de realizat .Intrarea in Schengen , vinzarea activelor neperformante , modificarea procentului din PIB atasat pensiilor cu efectele binecunoscute de noi toti , cresterile salariale si eliminarea tuturor avantajelor extra salariale totul conceput in contrapartida decizii ce impreuna cu reformele in Administratie si in Teritoriu ca si posibila eliminare (ca participare ) a cetatenilor angajati in structurile de comanda ale intreprinderilor aflati in AGA totul convergind catre o mai buna Administratie in urmatorii patru ani .Suntem in fata Cresterii numnarului de Natiuni ce intra in UE .Suntem in fata federalizarii UE , in fata inarmarii fara precedent si a transformarii armatelor din statele foste comuniste in armate NATO , in fata uinrarii suediei si finlandei in NATO ca si fata dezmembrarii federatiei numitaRusia asa cum ne zicea nu demult chiar doamna Ursula von der Leyen ce evident va coonduce inca multa vreme Europa .Europa si„ Imperiul” isi vor reface granitele si isi vor extinde puterea acoperind intreaga Europa ,Visul nostru de veacuri este pe cale sa apara .O imensa Istorie sta in spatele nostru istorie ce negresit trebuie refacuta de data asta impreuna cu noi toti .