Președintele Klaus Iohannis a semnat luni două decrete privind desemnarea unor ambasadori ai României străinătate. Printre numiri se numără și actualul purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, Radu Filip.

Radu Mihail Filip a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Orientală a Uruguayului.

Radu Filip este purtător de cuvânt al Ministerului de Externe și director al Direcției Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass Media din cadrul MAE din iunie 2022. A activat în cadrul Ambasadei României în Ucraina (2019-2022) și al Ambasadei României în Republica Moldova (2014-2019), în calitate de consilier diplomatic și, respectiv, secretar II. 

Radu Mihail Filip este licențiat al Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și respectiv al Facultății de Comerț a Academiei de Studii Economice din București. Studiile sale au fost completate ulterior cu un master în Construcție Politică și Management Electoral în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Totodată, este absolvent al mai multor programe de formare în domeniile politică externă, diplomație și comunicare strategică din cadrul Institutului Diplomatic Român.

+++

Iohannis a mai semnat decretul privind acreditarea lui Dan Stoenescu în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Islamică Pakistan. Acesta este în prezent însărcinat cu afaceri al Uniunii Europene în Siria, din septembrie 2021. Anterior, a fost ministru delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni în Guvernul Cioloș și, în perioada 2017-2021, ambasador al României în Tunisia.