Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, întrebat dacă exclude din start reintroducerea restricțiilor, atâta cât mai pot fi și mai permite legislația, că el nu poate exclude nimic.

"Eu nu pot să exclud nimic, pentru că nu acesta este obiectul de activitate al Ministerului Sănătății. Noi suntem responsabili să informăm opinia publică, și facem acest lucru în fiecare zi printr-un buletin zilnic pe care dvs îl la aveți la dispoziție, amănunțit, apropo de evoluția pandemiei, să facem recomandări și, evident, dacă situația epidemiologică o va impune, vom aduce și în dezbaterea colegilor din guvern aceste lucruri, dar Ministerul Sănătății nu este în măsură să impună în vreun fel restricții. Nu avem de unde să știm cum m va continua acest val 5, nu discutăm de valul 6; am văzut că există persoane care deja fac referire la al 6-lea val - nu e vorba de la 6-lea val, e vorba de un "rebound", o evoluție care se întâmplă în mai multe țări din Europa, iar România, după cum vedeți, nu a fost ocolită de el", a spus Rafila, la finalul ședinței de Guvern.

Întrebat cât de mulțumit este, pe o scară de unu la zece, de comportamentul populației după ridicarea restricțiilor, Alexandru Rafila a răspuns: "Nu îmi place să fac astfel de aprecieri, pentru că dumneavoastră îmi propuneți o notă globală. Comportamentele sunt foarte diferite, sunt multe persoane care se comportă de nota zece, alții au o notă mai mică de cinci. Asta nu înseamnă că noi putem să dăm o notă populației din România. Noi avem doar datoria să-i informăm, să știe ce au de făcut și bineînțeles că modul de reacție ține de conștiința fiecăruia și de nivelul de educație și de înțelegere a acestor lucru pe care noi încercăm să le explicăm, dar încercăm să le explicăm pentru toată lumea".

El a reiterat și că preocuparea sa și propunerile de ridicare etapizată a restricțiilor au fost făcute în corelație cu numărul de persoane internate în spital și mai ales cu numărul de persoane internate în secțiile de Terapie Intensivă.

"Atât timp cât această infecție nu va afecta sau va avea un impact mic asupra capacității de acordare a asistenței medicale, nu vor fi niciun fel de probleme. Vom monitoriza acest lucru și probabil că, dacă va exista un tren rapid ascendent, care să ducă, de exemplu, la aglomerarea secțiile de Terapie Intensivă, împreună cu cei care au această expertiză de la nivelul instituțiilor de sănătate publică și, bineînțeles, cu ceilalți reprezentanți ai Guvernului, vom veni ca să putem să discutăm o astfel de problemă. Dar nu aș vrea să plecăm de aici cu concluzia că deja s-a stabilit un mecanice prin care restricțiile vor fi reintroduse", a adăugat ministrul.

Legat de creșterea numărului de infectări cu COVID-19 în ultimele zile, ministrul a explicat că situația de acum este "preocupantă", în sensul că, dintr-un trend ascendent, am intrat pe unul crescător, cu aceleași tulpini virale, fără tulpina Delta.