Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, în debutul ședinței de guvern, că Legea 55/2020 prevede utilizarea în continuare a măștii în toate spațiile interioare, notează Agerpres.

"Așteptăm cu toții publicarea deciziei CCR și a motivației acestei decizii, dar în momentul în care ea a fost făcută publică sigur că am analizat legislația existentă și trebuie să spunem foarte clar că Legea 55 prevede utilizarea în continuare a măștii în toate spațiile interioare, în mijloacele de transport în comun sau în piețele care sunt închise, acoperite", a spus ministrul.

Pe de altă parte, el a subliniat că utilizarea măștii nu reprezintă "o restricție în sine", ci o măsură care previne sau încetinește transmiterea în comunitate a infecției cu SARS-CoV-2.

"Utilizarea măștii nu reprezintă o restricție în sine, ci o măsură care previne sau încetinește transmiterea în comunitate a acestei infecții și protecția individuală este necesară atât pentru propria persoană, cât și pentru cei cu care intrăm în contact. În mod evident, dacă contextul legal impune acest lucru, sunt convins că Guvernul României va adopta actele legislative necesare pentru protejarea sănătății publice", a spus Rafila. 

Și prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, înaintea ședinței de guvern de miercuri, că deciziile Curții Constituționale "se vor executa", dar a reamintit că, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei și a motivării acesteia, se aplică în continuare prevederile legale referitoare la mască: „Am să spun din capul locului că deciziile Curții Constituționale se vor executa. Avem în acest moment comunicatul și trebuie să așteptăm motivarea și publicarea Deciziei, motiv pentru care, formal, prevederile legale sunt în vigoare".

Reacția celor doi vin după ce Curtea Constituțională a constatat marți că este neconstituțională Ordonanță de urgență a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice.