Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a revenit asupra declarațiilor prin care îi cerea lui Ludovic Orban să plece de la șefia PNL, afirmând că nu are nimic personal cu el, ci doar ci felul în care și-a exercitat poziția de președinte.

"În tot interviul dat, și mă bucur că m-ați sunat pentru a face o lămurire, e o exprimare căreia trebuia să-i găsesc niște sinonime. Asta cu lupul alfa e ok, dar am folosit la un moment dat o exprimare care nu mă caracterizează și ar fi trebuit să găsesc altă, legată de <i s-a umflat capul>. Nu e caracteristic limbajului meu, e un limbaj mai de stradă pe care îl regret. E singurul lucru din interviu pe care îl regret", a spus Rareș Bogdan la DigiFM.

Întrebat dacă i-a cerut scuze lui Orban, acesta a spus: "N-am vorbit încă. O să vorbesc, pentru că n-am cu el că persoană o problema, am cum și-a exercitat poziția de președinte. Nu am cu el că om ceva. E o persoană plăcută, putem bea ristretto împreună, un ceai. Alcool nu prea bem nici eu, nici el."

+++

Rareș Bogdan afirma duminică, într-un interviu pentru Aleph News, că liderul partidului, Ludovic Orban, conduce în mod dictatorial PNL, impunând decizii și ignorându-i pe ceilalți liberali din conducerea partidului.