734 milioane euro, fonduri UE, au fost solicitate până în prezent pentru cele 6.082 de proiecte depuse pe toate componentele cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, deschise în acest an, transmite Agenția de resort.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță printr-un comunicat de presă că primele sesiuni anuale de primire a proiectelor de finanțare prin intermediul PNDR 2020 au fost deschise începând cu 25 martie 2015 și au fost închise la data de 30 octombrie.

Cele mai multe cereri de finanțare, în număr de peste 2.000 au fost depuse pentru Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” prin care fiecare proiect poate beneficia de maximum 50.000 de euro. Valoarea totală nerambursabilă pentru toate proiectele depuse prin această submăsură este de 119,44 milioane de euro.

O altă componentă de succes din punct de vedere al numărului mare de proiecte depuse este Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”. Începând din 14 iulie 2015 când a fost lansat apelul de primire a cererilor de finanțare și până în prezent, AFIR a primit 998 cereri de finanțare, însumând 59,94 milioane de euro.

Un interes deosebit s-a înregistrat și pentru Submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” AFIR a primit 650 de cereri de finanțare depuse on-line, dintre care 464 privesc sectorul vegetal. Valoarea totală nerambursabilă a tuturor proiectelor se ridică la 256,75 milioane de euro.            

Investițiile în fermele mici au continuat și în actuala perioadă de programare, pentru Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” fiind depuse la sediile Oficiilor Județene ale AFIR 695 de cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 10,4 milioane de euro. Precizăm că sesiunea de depunere a proiectelor a fost deschisă între 8 iulie și 30 octombrie 2015.

Sesiunea de primire a proiectelor prin intermediul Submăsurii 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” a fost deschisă pe 14 iulie 2015, fiind depuse on-line pe www.afir.info 501 de proiecte de investiții cu o valoare totală nerambursabilă de 76 milioane de euro.

Pentru Submăsura 19.1 „Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală” au fost primite 178 de cereri de finanțare conforme în valoare totală de 2,44 milioane de euro. 

Situația completă a numărului de proiecte pe fiecare componentă, în comunicatul integral al AFIR - aici.