Fostul președinte Traian Băsescu a cerut statului român să nu accepte cote de refugiați musulmani, oricât ar fi presat de ”politrucii” europeni. Postarea a fost făcută la scurt timp după informațiile privind atacurile de la Paris.

”Dragă Stat Român, te rog din suflet, oricît te-ar presa politrucii europeni, a căror demagogie o cunosc bine, nu accepta cote de refugiați musulmani. Cota zero este soluția corectă”, a scris, vineri seara, pe Facebook, Băsescu.

Fostul președinte consideră că soluția corectă este expulzarea migranților.

”Trebuie să fim solidari cu statele UE la măsuri inteligente, dar nu putem accepta soluții nerealiste. Dacă vrem o soluție realistă, închiderea frontierelor UE și expulzarea migranților este soluția corectă”, a mai scris el.

Ulterior, Băsescu a revenit cu o altă postare, în care a reiterat faptul că cei care ”au invadat” Europa în acest an trebuie repatriați imediat.

”În Europa avem o singură soluție: uniți fără rezerve împotriva islamismului terorist. Repatrierea imediată a celor care au invadat Europa în acest an, consolidarea și închiderea frontierelor UE pentru migranții musulmani printre care se strecoară grupări teroriste sunt o necesitate imediată”, a scris fostul președinte.

”Să scoatem în stradă forțe antiteroriste după ce zeci de cetățeni europeni sunt uciși cu cinism în inima UE nu este o dovadă că ne putem apăra cetățenii împotriva flagelului terorist. OAMENI BUNI, înțelegeți că războiul terorist s-a mutat pe teritoriul Uniunii Europene”, a postat Traian Băsescu.