Hotărârea definitivă prin care a pierdut casa din Sibiu nu este bună în opinia președintelui României, Klaus Iohannis, acesta declarându-se nemulțumit de decizie și anunțând că, alături de avocați, caută cea mai bună soluție pentru a o contesta.

Întrebat despre pierderea casei din Sibiu în cadrul interviului de luni seară de la televiziunea publică, președintele a răspuns: „Această soluție, după părerea mea, nu este bună, mă nemulțumește, și, împreună cu avocații, cautăm cele mai bune căi pentru a o contesta”.

Soții Iohannis au pierdut definitiv o casă din centrul Sibiului, a decis, joia trecută, Curtea de Apel Brașov, potrivit turnulsfatului.ro.

RISE Project a arătat că veniturile familiei Iohannis din închirierea acestei case se ridică la 320.000 de euro. Casa a fost închiriată ca spațiu comercial unei cunoscute bănci din România.

Sentința de joi a venit la capătul a 16 ani, cu zeci de procese, în care instanțe din Sibiu, Alba, Brașov și București au înclinat dreptul de proprietate când într-o parte, când în alta.

Anul trecut, Tribunalului Brașov a anulat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din centrul istoric al Sibiului, iar recursul formulat de familia primarului și soluționat joi a menținut această decizie.

Potrivit sursei citate, imobilul din centrul Sibiului, cu o suprafață de 166 de mp, a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea, născuți în comuna Porumbacu de Jos. După decesul acestora, în anii ’70, averea le-a trecut în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care a decedat câțiva ani mai târziu, fără a avea copii. Prin urmare, și casa de pe strada  Nicolae Bălcescu, din Sibiu, a trecut în proprietatea statului.

În 1997, imobilul a fost cumpărat de chiriași. Doi ani mai târziu, contractele de vânzare-cumpărare ale acestor foști chiriași au fost anulate de instanță, la cererea lui Ioan Baștea, care a arătat că este fiul lui Nicolae Baștea, nepot al soților Ghenea. După anularea acestor contracte, casa a ajuns în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat și părțile de proprietate ale urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași, rămași fără locuințe, s-au adresat instanțelor pentru anularea actelor care au dus la noua stare de fapt.