Autoritățile din Statele Unite cer penalizarea constructorului auto Volkswagen cu până la 80 miliarde de dolari în procesul intentat pe tema software-ului care a ajutat compania să trișeze la testele de emisii de noxe a circa 600.000 de mașini.

Departamentul de Justiție și Agenția de Protecție a Mediului din Statele Unite au depus luni o plângere civilă la un tribunal din Detroit, scrie Deutsche Welle.

Autoritățile acuză producătorul german că a instalat ilegal un software special pentru a diminua emisiile în testele de laborator. Ulterior, software-ul se dezactiva și emisiile de oxizi de azot creșteau până la de 40 de ori peste nivelul maxim admis în SUA.

În septembrie, Volkswagen a admis că softWare-ul în cauză a fost instalat pe mașinile diesel produse începând din 2009.

Departamentul de Justiție a spus că, separat, ar mai putea fi lansate și procese penale împotriva Volkswagen. Grupul german negociază cu autoritățile americane o masivă acțiune de rechemare a automobilelor vizate și se pregătește să aloce sume imense pentru litigii și compensații. 

În plângerea depusă luni, autoritățile americane acuză Volkswagen de patru încălcări ale legislației de mediu și evidențiază penalități ce pot ajunge la 80 de miliarde de dolari, de patru ori mai mult decât suma maximă estimată de unii experți în domeniu. Chiar dacă este improbabil ca verdictul tribunalului să se apropie de această sumă, penalizările vor fi totuși de ordinul miliardelor, potrivit unui oficial al Departamentului de Justiție, citat de Bloomberg.

Volkswagen este investigată în mai multe țări, inclusiv Germania, și riscă mai multe procese, și de natură penală, pentru că a mințit Agenția de Protecție a Mediului din SUA. 

Acțiunile Volkswagen au scăzut cu peste 22 la sută din 18 septembrie, când autoritățile americane au anunțat că producătorul și-a recunoscut înșelătoria.

În Europa, unde au fost vândute 8,5 milioane din cele 11 milioane de mașini pe care a fost instalat software-ul trucat, Volkswagen a progresat în rezolvarea situației create. Autoritățile de reglementare din Germania au agreat luna trecută mijloace de remediere nu foarte scumpe pentru motoarele afectate.

Pe de altă parte, oficiul anti-fraudă al Comisiei Europene (OLAF) investighează Volkswagen pentru folosirea necorespunzătoare a fondurilor UE, destinate, în mod ironic, chiar pentru tehnologii mai „prietenoase” cu mediul.

Banca Europeană de Investiții (BEI), o bancă deținută de statele membre UE, a acordat producătorului auto credite în valoare de circa 4,5 miliarde de euro începând din 1990. Potrivit Deutsche Welle, BEI a spus că mare parte din fonduri erau destinate dezvoltării de motoare economice.

Nu este clar însă ce ar putea cere banca dacă se dovedește că fondurile nu au fost utilizate conform destinației. Un purtător de cuvânt al BEI a spus că acuzațiile sunt „fără precedent”, astfel că este imposibil de estimat care vor fi consecințele pentru Volkswagen. 

Chiar dacă vânzările producătorului german din ultimele luni ale lui 2015 au fost neașteptat de solide după dezvăluirile privind emisiile, finanțatorii Volkswagen nu sunt gata să-i mai acorde credit. Reuters relata în decembrie că Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a blocat temporar o finanțare de 250 milioane de euro pentru o nouă fabrică Volkswagen în Polonia. Creditul fusese aprobat la jumătatea anului trecut, dar a fost „înghețat” în urma scandalului. Surse din cadrul BERD au spus pentru Reuters că împrumutul va fi cel puțin reconsiderat din punct de vedere al prețului (dobânzii), dar că este posibil să fie retras.

Unul dintre efecte a fost observat în scurt timp: pe final de an, divizia Audi a grupului german a anunțat planuri de investiții pentru 2016 mai reduse decât cele anterioare.