DNA anunță că procurorii s-au sesizat din oficiu și efectuează acte de urmărire penală in rem pentru abuz în serviciu în cazul acoperișului Arenei Naționale. Stadionul nu are avizul ISU din cauza materialului folosit pentru construirea copertinei.

Potrivit unui comunicat DNA, procurorii Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-au sesizat, în 18 ianuarie, din oficiu și efectuează acte de urmărire penală in rem cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, potrivit Agerpres.

"La începutul lunii noiembrie a anului 2015, Primăria București a decis închiderea Arenei Naționale din cauza membranei acoperișului ce ar fi fabricat dintr-un material neomologat în România. Din acest motiv, nu s-a emis aviz din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Din datele existente, rezultă că proiectul prevedea edificarea unui acoperiș de tablă, fix, pentru care exista aviz ISU", precizează DNA.

Proiectul a fost modificat, fără a se cunoaște motivele care au stat la baza deciziei, prevăzându-se construcția unui acoperiș retractabil, din alt material, aspect care impunea obținerea unui nou aviz ISU, mai precizează DNA.

Procurorii au constatat că, la încheierea lucrărilor, deși se știa că nu este posibilă obținerea avizului, s-a efectuat plata către constructor.

Conform DNA, construirea stadionului a costat 234 milioane euro. 

Pe 15 ianuarie, Primăria București a anunțat că Stadionul Arena Națională nu poate primi avizul ISU, deoarece acoperișul este făcut dintr-un material care nu este omologat în România.

Alex Ichim, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei, a anunțat că Primăria va începe un audit tehnico-financiar, susținând că, în momentul în care s-a decis folosirea unui material, ar fi trebuit să se știe că nu respectă normele în vigoare.