Cel puțin 24 de oameni au fost uciși, iar alți aproximativ 160 au fost răniți în atentatul produs marți dimineață în centrul Kabulului, în apropiere de zona ambasadelor, relatează presa locală citată de news.ro.

Președintele afgan Ashraf Ghani a condamnat atacul "în cei mai duri termeni posibili” și a precizat că ținta a fost principala agenție de securitate din țară, relatează Russia Today.

Fotografii și filmări de la fața locului arată o coloană de fum care se ridică.

Potrivit portalului afgan Tolo News, un kamikaze a detonat o mașină plină cu explozibili în fața sediului serviciilor secrete din țată.

Explozia a avut loc în cartierul Wazir Akbar Khan, unul dintre cele mai bogate din capitala afgană, la câteva sute de metri de Palatul Prezidențial, de ministere, de cartierul general al Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF) a NATO, dar și de Ambasada Statelor Unite.

Martori au declarat că au auzit focuri de armă la circa o jumătate de oră după explozie, informație confirmată și de poliție.

Gruparea talibană a revendicat atacul, a anunțat purtătorul de cuvânt al teroriștilor, Zabihullah Mujahid.

Insurgenții talibani și-au intensificat atacurile împotriva forțelor de securitate de la anunțarea ofensivei de primăvară, săptămâna trecută.