În prima lună de la debutul înscrierilor, în Registrul Electoral figurează 314 cereri din partea cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate care doresc să voteze la alegerile parlamentare din toamnă, anunță MAE.

264 dintre aceste cereri vizează votul prin corespondență, iar 50 vizează organizarea de secții speciale în apropierea domiciliului sau reședinței.

Ministerul de Externe îi încurajează pe cetățenii români să se înscrie în Registrul Electoral, subliniind că este important ca alegătorii să folosească tot intervalul pus la dispoziție pentru înscriere, evitându-se astfel aglomerarea spre finalul perioadei.

Etapa de înscriere în Registrul Electoral a debutat la 1 aprilie și se va încheia aproximativ cu trei luni înainte de data alegerilor, care urmează să fie stabilită, conform legii, prin hotărâre de Guvern.

Înscrierea alegătorilor în Registrul Electoral este obligatorie pentru cetățenii care doresc să voteze prin corespondență sau la o secție special înființată în apropierea domiciliului sau reședinței acestora.

Alegătorii care nu se înscriu în Registrul Electoral cu una dintre aceste două opțiuni vor putea vota la alegerile pentru Parlamentul României de la finalul acestui an doar la secțiile de votare organizate la sediile ambasadelor, consulatelor sau institutelor culturale românești.

MAE reamintește pașii pe care trebuie să-i parcurgă românii care doresc să se înscrie în Registrul Electoral:

  • Să descarce formularul cererii de înscriere în Registrul Electoral, pentru votul în străinătate la alegerile parlamentare, disponibil pe site-ul MAE. 
  • Să completeze formularul cu datele personale și să bifeze una dintre cele două opțiuni: vot prin corespondență sau vot la o secție specială.
  • Să semneze și să dateze cererea.
  • Să anexeze copia pașaportului cu menționarea statului de domiciliu sau copia actului de identitate împreună cu copia documentului care dovedește reședința în străinătate. Lista documentelor care atestă reședința în străinătate pentru fiecare stat este disponibilă pe site-ul Ministerului.
  • Să depună personal sau prin poștă cererea de înregistrare și documentele anexate la misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință.
Informații detaliate despre desfășurarea în străinătate a scrutinului electoral pentru Parlamentul României din anul 2016 se regăsesc la secțiunea dedicată de pe site-ul MAE: http://www.mae.ro/parlamentare-2016