Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, duminică, că este a aproape de finalizare expertiza tehnică asupra mașinii conduse de Dan Condrea în noaptea accidentului și că o soluție în dosarul morții va fi dată de procurori luna aceasta.

"Va fi o soluție în legătură cu accidentul în această lună. Este aproape de finalizare, din datele pe care le am, expertiza tehnică asupra autoturismului. Vor putea soluționa în termen rezonabil aceasta cauză", a declarat Augustin Lazăr, la ceremonia pentru Ziua Justiției.

Despre ancheta cu privire la dezinfectanții Hexi Pharma, procurorul general al României a declarat că "este în curs procesul de constituire a părților civile.

"Există un volum de activitate în desfășurare. Se desfășoară activități privind ridicări de acte, sunt spre sfârșit aceste activități. Urmează analiza și coroborarea cu expertizele care se fac pentru a vedea modul de eficacitate a soluțiilor care au fost ridicate de la diverse spitale", a precizat Augustin Lazăr.