Soraya Post consideră că cea mai complicată este situația romilor din Bulgaria și România, dar critică și țări precum Franța sau Germania, care-i deportează forțat pe romi în țările din Balcani.

Potrivit unui sondaj la nivel european privind minoritățile și discriminarea, până la 80% dintre romi trăiesc sub limita sărăciei. Jumătate dintre copiii și adolescenții cu vârste între 6 și 24 de ani nu merg la școală. Pe baza unui raport al PE privind intoleranța față de romi, Comisia Europeană va propune un set de măsuri pentru îmbunătățirea situației romilor.

Într-un interviu acordat Aktuálně.cz, partener media EurActiv, europarlamentara suedeză Soraya Post (S&D), raportoare a acestui raport, declară că, în primul și în primul rând, trebuie să fie recunoască existența rasismului la adresa romilor la toate nivelurile societății europene.

"Propunem crearea unei comisii de reconciliere cu populația roma la nivelul fiecărui stat membru, dar și la nivelul Uniunii. Facem apel la o participare activă și semnificativă a romilor în viața socială. De asemenea, vrem să înființăm o curte de audit pentru a verifica programele destinate îmbunătățirii situației persoanelor excluse din societate. Și mai vrem condamnarea și sancționarea fără echivoc a celor care incită la ură împotriva romilor. Și să punem capăt discriminării împotriva romilor. Spre exemplu, în umele țări autoritățile refuză să înregistreze copiii romi la naștere. De asemenea, solicităm compensații pentru femeile rome care au fost sterilizate forțat. Și să punem capăt practicilor prin care copiii romi sunt luați cu forța de lângă părinții lor", a declarat Post.

Referitor la concluzia raportului privind ineficiența programelor sociale destinate romilor, Soraya Post a explicat că e propusă monitorizarea mai strictă a modului în care sunt gestionate aceste fonduri, care, de multe ori, nu ajung la cei care au nevoie de ele.

Întrebată în ce țări europene situația romilor este cea mai complicată europarlamentara suedeză, al cărei tată este evreu, iar mama e de etnie romă, a replicat: "Fără îndoială, Bulgaria și România”. Ea a criticat eforturile insuficiente făcute de autoritățile din cele două țări pentru a veni în sprijinul romilor confruntați cu fenomenul sărăciei.

Pe de altă parte, Post a criticat și țări precum Franța, Germania și Italia, unde au loc "deportări forțate” ale romilor către țările din Balcani.

 

"Situația este complicată și în Danemarca, Ungaria și Grecia, unde cerșitul e interzis. Situația nu este grozavă nici în Cehia și Slovacia, unde romii sunt atacați și sunt ținta unui discurs al urii, iar autoritățile nu iau prea multe măsuri”,

a spus europarlamentara suedeză.

Soraya Post a respins stereotipurile referitoare la romi întâlnite în multe țări europene, explicând că ele își au rădăcina în dezumanizarea veche de secole a romilor de către populația majoritară.

Europarlamentara a mai afirmat că educația este esențială pentru îmbunătățirea vieții romilor, dar nu lipsa educației este principala problemă cu care se confruntă romii: "Este vorba de rasismul la adresa romilor. Chiar dacă ai o diplomă universitară, dar ești rom și numele tău nu sună suedez e adesea foarte dificil să-ți găsești un loc de muncă. Educația și locurile de muncă trebuie să fie accesibile tuturor”.