Mai multe persoane au murit și zeci de răniți în urma unui posibil atac terorist în Germania, în orașul Munster, din vestul Germaniei. Atacatorul era un german cu probleme psihice.


UPDATE 2 Suspectul care a intrat cu furgoneta în mulțime era un cetățean german de 49 de ani, care ar fi avut probleme psihice, anunță presa germană.

UPDATE 1 Poliția a descoperit „un obiect suspect” în furgoneta suspectului, potrivit unui purtător de cuvânt al Poliției.

Nu este clar despre ce obiect este vorba și nici dacă reprezintă vreun pericol.

******* Textul inițial

Cel puțin 4 persoane au fost ucise și 30 au fost rănite sâmbătă în centrul orașului Münster, din vestul Germaniei, a anunțat poliția germană pe Twitter, informează AFP. Potrivit mai multor media germane, o mașină a intrat în mulțime în acest oraș din landul Rhenania de Nord-Westphalia. Poliția locală a informat că șoferul mașinii s-a sinucis prin împușcare, relatează Agerpres, care citează dpa și AFP.

 

„Situația este de așa natură încât un atac nu poate fi exclus”, a declarat o sursă din domeniul securității, potrivit Reuters.

Incidentul a fost confirmat pentru dpa de către persoane familiare cu ancheta. dpa transmite că poliția locală a scris pe Twitter că ofițeri au fost trimiși la locul incidentului și le-a cerut cetățenilor să evite sau să părăsească centrul orașului pentru ca salvatorii să poată acționa mai rapid.

Potrivit Der Spiegel, șoferul s-ar fi sinucis, împușcându-se în cabina furgonetei.

Incidentul aduce în memorie atacul cu camionul din decembrie 2016 din Berlin în care au fost ucise 12 persoane. Anis Amri, un tunisian cu conexiuni islamiste căruia îi fusese respinsă solicitarea de azil, a deturnat un camion la 19 decembrie 2016, a ucis șoferul și apoi a intrat cu vehiculul într-o piață aglomerată, ucigând 11 oameni și rănind câteva zeci