UPDATEComedie proastă la București
Memorandum privind mutarea Ambasadei din Israel fără știrea președintelui, purtător de cuvânt care nu știe acest lucru, premier care nu-i răspunde la telefon șefului statului pe motiv de lalele: ultima comedie proastă marca Dăncilă-Dragnea.
Informația privind un memorandum pentru mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a fost publicată pe surse în cursul săptămânii de G4Media.ro. Memorandumul nu s-a aflat însă pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri transmisă presei.
În conferința de presă de după ședință, jurnaliștii au insistat asupra subiectului, dar purtătorul de cuvânt a susținut pur și simplu că el nu are cunoștință de adoptarea memorandumului în cauză.
Dialogul, de la min. 4:40.
”Eu nu am văzut un memorandum de acest gen și nu am de făcut niciun comentariu pe acest subiect”, a spus senin purtătorul de cuvânt, Nelu Barbu.
El n-o fi văzut memorandumul, dar documentul a fost aprobat în ședința de Guvern, după cum avea să ne anunțe o persoană care nu e membru al Cabinetului Dăncilă.
Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Cioloș a adus puțină lumină în legătură cu atitudinea lui Barbu.
”Știu procedurile, de obicei acest tip de document se discută în ședința de Guvern la "confidențiale". Asta înseamnă că are un caracter secret deocamdată. Însă dacă memorandumul are regim "confidențial" cum de domnul Dragnea îl știa? Și cum de a vorbit despre el? Cineva încalcă orice regulă și, mai devreme sau mai târziu va trebui să plătească”, a scris pe Facebook Liviu Iolu.
Ce a spus Dragnea despre mutarea Ambasadei
"Acum ceva timp eu am spus că, din punctul meu de vedere, și România, după anunțul administrației americane, trebuie să-și mute ambasada din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim. (...) Ieri, într-adevăr, informația a ieșit, Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Poate părea un lucru puțin important. Are o valoare simbolică uriașă acest gest al nostru, în primul rând o valoare simbolică pentru un stat care are o influență nemaipomenit de mare în lume, un stat, Israelul, cu care noi avem relații speciale de foarte mulți ani, un stat în care sunt peste 500.000 de români care trăiesc acolo, are o valoare foarte mare pentru administrația americană", a afirmat, joi seara, la Antena 3, Liviu Dragnea.
Liderul PSD a invocat niște beneficii foarte mari pe termen scurt, mediu și lung, dacă România își mută Ambasada la Ierusalim, deși orașul nu este recunoscut de comunitatea internațională drept capitală a statului Israel.
Bineînțeles că mutarea a fost fără știrea președintelui, deși acesta are atribuții sporite în domeniul politicii externe.
Klaus Iohannis a încercat să o contacteze pe Viorica Dăncilă, dar premierul susține că n-a auzit din cauză că era la Simfonia Lalelelor.
"Da, inițial nu am răspuns. Eram la Simfonia Lalelelor, nu am văzut apelul, apoi am sunat și am discutat cu dumnealui. A fost o discuție privată cu domnul președinte, pot să confirm că a avut loc această discuție", a spus premierul, deși, din imaginile video, se poate observa că a avut tot timpul telefonul în mână.
”A fost adoptat, așa cum deja s-a aflat, a fost adoptat un memorandum în ședința de Guvern, voi discuta cu dl președinte după adoptarea acestui memorandum. Vă asigur însă că avem responsabilitate, avem discernământ și că vom purta discuții cu toate instituțiile. Ministerul de Externe și-a asumat acest lucru și că discuțiile le vom purta pe urmă”, a mai spus ea.
Greu de crezut că n-a auzit. De reamintit că la momentul preluării funcției, Dăncilă cea neconflictuală vorbea mieros de dorința de a avea o relație bună de colaborare cu șeful statului.
MAE spune că e vorba doar de lansarea unei analize
”A fost lansat un proces de analiză și evaluare privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Reiterăm că prin acest demers se are în vedere un proces cuprinzător de analiză interinstituțională, cu includerea și consultarea tuturor instituțiilor și actorilor relevanți, conform Constituției și legilor în vigoare.Menționăm, totodată, că, prin inițierea acestui demers, se urmărește identificarea celui mai potrivit mod de poziționare/acțiune a României, ținând cont de ultimele evoluții în acest dosar, precum și de un proces de consultare și coordonare, consistent și aplicat, cu partenerii și aliații strategici ai României”, a comunicat MAE.
Reacția Comisiei Europene
Răspunzând solicitărilor presei române, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a reamintit faptul că UE are o poziție clară privind situația din zonă.
”Poziția Uniunii Europene e binecunoscută și clară. În timp ce în presă au apărut informații care indică o astfel de mutare, notăm totodată declarația președintelui României de astăzi, ce confirmă faptul că poziția României rămâne neschimbată. Uniunea Europeană sprijină cu fermitate soluția celor două state, soluție care ar trebui găsită prin discuții directe între părți, cu Ierusalimul ca viitoare capitală a ambelor state”, a precizat oficialul CE.
El a mai precizat că, în conformitate cu rezoluția Consiliului de Securitate al ONU (478), delegația Uniunii Europene și toate ambasadele statelor membre se află la Tel Aviv.
Background
În decembrie anul trecut, Donald Trump a anunțat că SUA își vor muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. După câteva zile, Liviu Dragnea a susținut că și România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada României din Israel în Ierusalim. Ca și acum, afirmațiile sale nu au fost sprijinite de Cotroceni și de MAE. Nici UE nu a mers pe urmele lui Trump, astfel că Israelul a început o campanie de convingere privind mutarea ambasadelor în Ierusalim.
Potrivit presei israliene, ministrul adjunct al afacerilor externe din Statul Israel, Tzipi Hotovely, a venit recent la București tocmai cu acest scop.
Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că primele 10 state care își vor muta ambasadele vor beneficia un tratament preferențial. Deocamdată doar patru țări și-au anunțat intenția: SUA, România (sau Liviu Dragnea), Honduras și Guatemala.
Hotovely a salutat anunțul lui Dragnea și a precizat că era clar după întâlnirile avut la București că mișcarea era în curs, scrie Jerusalem Post.
Palestinienii, în schimb, au acuzat o încălcare a dreptului internațional:
”Considerăm că întenția Guvernului României de a muta Ambasada României la Ierusalim reprezintă o acțiune care încalcă dreptul internațional, deciziile Consiliului Europei și contravine poziției Statului român cu privire la rezolvarea conflictului israelo-palestinian”, a declarat Fuad Kokaly, ambasador al Statului Palestina la București.
”O astfel de decizie ar putea pune în pericol siguranța națională a cetățenilor români și încalcă rezoluțiile Consiliului de Securitate și ale Adunării Generale a ONU prin care se solicită statelor membre abținerea în ce privește stabilirea de misiuni diplomatice în Ierusalim. Acțiunea Guvernului României pune în pericol interesul Statului român precum și al cetățenilor săi în lumea arabă și musulmană. Facem apel la instituțiile statului român să rămână pe poziția de echilibru pe care a adoptat-o până acum și să joace un rol constructiv în eforturile de pace dintre israelieni și palestinieni, pace întemeiată pe soluția celor două state, Palestina și Israel, care să trăiască în pace și securitate și bună vecinătate”, a mai spus Fuad Kokaly.
Și premierul palestinian, Rami Hamdallah, a cerut Bucureștiului să nu mute ambasada.
Un astfel de demers ”ar distruge șansele de pace și de creare a unui stat palestinian cu Ierusalimul de Est drept capitală", i-a transmis el reprezentantul României, Cătălin Țîrlea, potrivit unui comunicat citat de agenția WAFA.
Băsescu: Un neisprăvit din Teleorman a făcut praf și pulbere 60 de ani de diplomație consistentă și inteligentă în Orientul Apropiat
”Un neisprăvit din Teleorman a făcut praf și pulbere 60 de ani de diplomație consistentă și inteligentă în Orientul Apropiat, în relațiile cu Israelul și cu țările arabe. Cu siguranță, Dragnea nu are cum să înțeleagă implicația declarațiilor lui. Dragnea a fost mânat pur și simplu de propriile interese, lovind crunt în interesele pe termen lung ale României. Biata Dăncilă este pur și simplu în postura "marionetei nevinovate”,dar cu putere, iar Meleșcanu este în situația ticălosului care își pune piciorul în ghips crezând că scapă de responsabilitate", a scris fostul președintele Traian Băsescu pe Facebook.
”Odată cu declarația lui Dragnea, România a pierdut statutul de "honest peace broker” atât pentru Israel cât și pentru toată Lumea Arabă, a călcat în picioare dreptul international, se leapădă de poziția Uniunii Europene, crește riscul terorist pe teritoriul României, răstoarnă încrederea pe care în mod egal o aveau în România și țările arabe și Israelul. Nu mai vorbim de interesele pentru dezvoltarea relațiilor economice cu țările arabe", a mai scris Băsescu.
Comentarii