Ministrul de interne Marcel Vela a anunțat sâmbătă seară țările din care românii vor putea să revină fără a fi nevoiți să se izoleze timp de două săptămâni. Din 15 iunie, se reiau zborurile către și dinspre aceste țări.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis că românii care vor sosi din 17 state europene nu vor mai intra în carantină sau autoizolare, iar zborurile către și dinspre respectivele țări se vor relua, începând cu 15 iunie.

Lista celor 17 state europene: 

  • Austria
  • Bulgaria
  • Cehia
  • Cipru
  • Croația
  • Elveția
  • Germania
  • Grecia
  • Islanda
  • Letonia
  • Liechtenstein
  • Lituania
  • Malta
  • Norvegia
  • Slovacia
  • Slovenia
  • Ungaria

Conform hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare se va actualiza săptămânal de către INSP, în fiecare zi de luni până la ora 16:00.

Situația epidemiologică din țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată, se monitorizează de către INSP.

În cazul unei evoluții nefavorabile pe o perioadă de 14 zile, INSP va propune CNSU eliminarea acestora din listă.