Statele Unite au decis extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei, vizând în special industria de apărare, dar și companii apropiate gigantului petrolier Rosneft și băncii Vnesheconombank.

Departamentul Trezoreriei a anunțat, joi, că a impus noi sancțiuni împotriva unor firme rusești și asociați ai unor companii, unor operatori portuari din Crimeea, dar și împotriva unor foști oficiali ucraineni, care au încercat să eludeze sancțiunile SUA, relatează Reuters.

„Acțiunea de astăzi arată determinarea noastră de a menține presiunea asupra Rusiei ca urmare a încălcării dreptului internațional și a alimentării conflictului din estul Ucrainei”, se arată într-un comunicat al Trezoreriei.

Pe lista sancțiunilor au fost incluse 15 companii și 11 persoane. Astfel, vor fi supuse sancțiunilor mai multe companii afiliate gigantului petrolier Rosneft și producătorului de armanent Kalașnikov, dar și firme ce au legătură cu una dintre cele mai mari bănci rusești, Vnesheconombank.

Un purtător de cuvânt al concernului Kalașnikov a declarat pentru agenția Tass că sancțiunile SUA nu vor afecta activitățile companiei, deoarece producătorul Izhvesk Mechanical Plant, adăugat acum pe listă, nu a mai exportat în SUA de peste un an.

Pe de altă parte, includerea pe listă a doi manageri ai companiei a produs „uimire”, deoarece aceștia se ocupă de produse destinate industriei civile, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

De asemenea, au fost impuse sancțiuni împotriva a cinci porturi comerciale din Crimeea: Sevastopol, Feodoisa, Kerch, Evpatoria și Ialta, dar și împotriva companiei de feriboturi din Kerch.

Pe lista neagră a SUA au fost incluși Oleksandr Ianukovici, fiul fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, Eduard Stavitski, fost ministru ucrainean al Mediului, precum și Roman Rotenberg, fiul omului de afaceri rus Boris Rotenberg, aflat deja pe lista sancțiunilor.

Opt dintre persoanele vizate au legături cu oligarhul Ghennadi Timcenko, un apropiat al președintelui Vladimir Putin.

Noile sancțiuni ale Washingtonului au fost impuse ca răspuns la acțiunile Moscovei în Ucraina. Ele survin după ce UE a prelungit, în iunie, sancțiunile economice împotriva Rusiei, pânâ la sfârșitul lui ianuarie 2016.