Liviu Dragnea, care se declară „un provincial sentimental”, scrie că Victor Ponta, „neprețuitul său prieten”, a început să de asemne de răceală, de când s-a politica a adunat nori grei deasupra sa, președintele interimar al PSD spunând că e vina sa.

Liderul social-democrat a ținut să facă aceste precizări pe Facebook, un spațiu „mai degrabă personal”, ca urmare a faptului că a auzit în ultimul timp o mulțime de voci acuzându-l căs-a purtat „incorect” cu Victor Ponta.

„Am puțini prieteni la care țin cu adevărat, iar Victor e unul dintre acești puțini. Chiar dacă prietenia cu el mi s-a tras de la politică, cu timpul ea a evoluat separat. I-am fost și mi-a fost alături în clipe grele și în clipe frumoase, ne-am stat unul altuia aproape la bine și la rău, ne-am bucurat împreună de marile victorii politice și ne-am amărât de multe ori, în doi, când lucrurile au ieșit prost”, a scris, vineri, Liviu Dragnea pe Facebook.

În opinia sa, Victor Ponta este „un tânăr înzestrat pentru politica mare cum puțini au fost”.

„L-am secondat cu credință, l-am sprijinit cu loialitate și am primit, până nu de mult, același tratament din partea lui. În ultima perioadă însă, când asupra lui Victor politica a adunat nori grei, prietenul meu a început să dea semne de răceală. Sunt convins că presiunea în care a lucrat în ultima vreme l-a făcut să-și piardă calmul și echilibrul, iar acest neprețuit prieten al meu mi-a creat impresia că, dintr-o dată, ne-am răcit”, mărturisește Dragnea, subliniind că e vina sa că acest lucru s-a întâmplat, deoarece, fiind cu zece ani mai mare, ar fi trebuit să înțeleagă mai repede.

„Am crezut că prietenii nu se lasă unul pe celălalt în nedumerire, că prietenii își telefonează oricât de grave ar fi împrejurările, că prietenii își cer unul altuia ajutorul la greu. Ei bine, fiindcă tânărul meu prieten a făcut câteva gesturi anapoda, pentru că a părăsit o vreme toate aceste reguli ale prieteniei, m-am grăbit să-i fac reproșuri în public”, susține liderul PSD, explicând că aceste reproșuri erau izvorâte din îngrijorarea sa pentru situația partidului.

Dragnea afirmă că prietenia sa pentru premier este „intactă” și-l asigură pe Ponta că, „oricât de grea i-ar fi povara pe care a ales s-o poarte”, o să-i stea mereu alături „cu vorba și cu fapta”.

„Am auzit cuvântul trădare, și, probabil, îl voi mai auzi. Cei care mă cunosc știu că acest cuvânt, dacă a existat vreodată între noi doi, nu se referă la mine. Sunt un provincial sentimental, cu păcatele și cu limitele lui, iar prietenia e o limită pe care m-am străduit mereu să n-o încalc”, scrie Liviu Dragnea.

Referitor la acuzațiile privind colaborarea cu "adversarii", precum PNL, președintele interimar al PSD recunoaște că își dorește să colaboreze cu liberalii „în sens constructiv și în folosul țării”.

În ceea ce privește colaborarea cu "binomul", Dragnea spune că a colaborat și cu DNA, atunci când a fost anchetat, a colaborat și cu instanța, atunci când a fost judecat și condamnat. „N-am opus rezistență, am fost sincer, m-am comportat ca un cetățean responsabil și acum, în timp ce aștept sentința de la Înalta Curte, vă asigur pe toți că voi fi la fel de cooperant”, afimă el.

Despre candidatura sa la președinția interimară a PSD, Dragnea spune că a făcut acest lucru pentru că a crezut că e mai bine pentru partid.

În lunga sa postare, liderul social-democrat nu uită nici de acuzațiile privind faptul că rectificarea bugetară s-a discutat mai întâi la partid. „Așa e ordinea firească a lucrurilor. Faptul că ea a fost răsturnată o vreme nu înseamnă că s-a schimbat. Partidul e cel care a trimis guvernul la cârma țării și el e responsabil pentru guvernare (...) El e cel care trebuie lăudat sau înjurat cel mai mult pentru felul în care arată lucrurile azi”, explică Dragnea.