Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, miercuri, intrarea în faliment a Astra Asigurări, societate aflată în administrare specială de circa un an și jumătate.

Compania nu a reușit să-și majoreze capitalul cu 425 milioane de lei. 

Despăgubirile ar urma să fie acordate de Fondul de Garantare.

Compania de asigurări, controlată de omul de afaceri Dan Adamescu, se află în proces de redresare financiară din februarie 2014, având ca administrator special firma KPMG Advisory.

Potrivit președintelui ASF, Mișu Negrițoiu, Astra Asigurări are 1,8 milioane de asigurați și 2,5 milioane de polițe. „Din calculele noastre, Astra ar avea de plătit pentru aceste polițe 700 milioane de lei, iar Fondul de Garantare are disponibilități de aproape un miliard de lei”, a mai spus Negrițoiu, citat de Hotnews.

Decizia ASF a fost luată în baza raportului făcut de administratorul special, care a stabilit incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilitățile bănești ale Astra, scăderea marjei de solvabilitate sub jumătate față de limita minimă legală și imposibilitatea restabilirii redresării financiare. La 30 iunie 2015, Astra avea un coeficient de lichiditate de 0,03 și un necesar de capital de 968 milioane de lei. Datoriile pe termen scurt ale Astra sunt de peste 200 milioane lei, a mai spus președintele ASF.

Pentru redresarea financiară, Astra avea nevoie de 425 milioane de lei, dar majorarea de capital demarată în acest sens a eșuat în 19 august.

Acționarii majoritari ai Astra, The Nova Group Investments și Epsilon Estate Provider, controlate de Dan Adamescu, au anunțat, la începutul acestei săptămâni, că sunt dispuși să contribuie în două etape cu 425 milioane lei, respectiv suma prevăzută ca necesar pentru majorarea de capital. Aceștia au propus să aducă o primă tranșă de 150 milioane de lei până la sfârșitul acestui an, iar restul de 275 milioane de lei până în septembrie 2016.

Totodată, acționarii au solicitat ASF să retragă administrarea specială, precum și limitarea activității de subscriere aplicată în mai. De asemenea, Adamescu a cerut autorității sa-i permită asigurătorului să preia AXA Life Insurance.