Fiscul va inspecta în următoarea perioadă unele dintre cele mai mari companii de retail din România. De asemenea, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început verificări și la dezvoltatori imobiliari și proprietari de mall-uri.

„În următoarele trei săptămâni, sunt programate pentru inspecție fiscală următoarele unități: Rewe Romania SRL, Praktiker Romania SRL, Baumax Romania SRL, Leroy Merlin SRL, Overseas Group Impex SRL, Heinrig Distribution SRL, Auchan Import Export Roumanie SRL”, se arată într-un răspuns transmis miercuri de oficialii ANAF la solicitarea HotNews.ro.

„De asemenea, urmează a fi programate inspecții fiscale și pentru alți contribuabili cu obiect de activitate retail și administrator mall, separat de cei unde inspecțiile au început sau vor începe în următoarele trei săptămâni, pe măsura disponibilizării capacității de inspecție fiscală, până la sfârșitul anului”, potrivit ANAF.

În cazul inspecțiilor fiscale, firmele primesc avizele cu 30 de zile înainte, pentru ca acestea să aibă timp să își pună în ordine documentele contabile.

ANAF a început deja verificări la mai multe mall-uri și hypermarket-uri, precum AFI Cotroceni, Unirea Shoping Center, Iulius Mall din Timișoara și Cluj-Napoca, Billa sau cora, vizând bilanțurile pe ultimii cinci ani, potrivit Mediafax.

Acțiunile ANAF vin pe fondul intensificării eforturilor de a crește colectarea veniturilor la bugetul de stat.