Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru eliberarea din funcția de consilier prezidențial în Departamentul Constituțional Legislativ a Mihaelei Ciochină. Aceasta a fost recent numită judecătoare la CCR.

În locul acesteia, președintele a numit-o consilieră pe Anișoara Ancu, licențiată în științe juridice, specializarea drept, a Universității din București.

Totodată, aceasta a absolvit și cursuri masterale de „Drept notarial și proceduri” la Facultatea de Drept și Sociologie din cadrul Universității Transilvania din Brașov și cursuri postuniversitare de specializare, în drept privat, la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, respectiv în pregătire psiho-pedagogică la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității Transilvania din Brașov.

În perioada ianuarie 2004 - iunie 2005 a fost avocat stagiar, iar din iulie 2005 și până în mai 2008 a fost avocat definitiv în Baroul Brașov.

De asemenea, în perioada octombrie 2004 - mai 2008, a desfășurat activitate didactică, în funcția de preparator universitar, respectiv de asistent universitar în cadrul Catedrei de Drept privat a Facultății de Drept din Universitatea Transilvania din Brașov.

În iunie 2021, Klaus Iohannis o numise pe Anișoara Ancu în Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru un mandat de 4 ani.

De asemenea, ea a fost consiliera lui Traian Băsescu și a fost și decorată de acesta.

Începând cu luna mai a anului 2008 și până în luna iunie 2022, a ocupat funcția de consilier în cadrul Departamentului Constituțional Legislativ al Administrației Prezidențiale, asigurând consiliere de specialitate în vederea îndeplinirii de către Președintele României a prerogativelor constituționale și legale.

+++

Mihaela Ciochină (n. 1967) este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din București, cu specializare în relații internaționale (1992). Din anul 1992 și până la momentul numirii în cadrul Administrației Prezidențiale, a lucrat în cadrul Senatului României, exercitând diferite funcții, de la cele de execuție până la funcția de director general al Direcției generale legislative.

A colaborat cu Consiliul Legislativ pentru elaborarea de rapoarte sau documente referitoare la evaluarea legislației din diferite domenii și cu Institutul European din România și Institutul Național de Administrație Publică în cadrul activităților de formare continuă a funcționarilor publici. Desfășoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.

Mihaela Ciochină a fost numită Consilier Prezidențial la data de 14 ianuarie 2015 și a fost eliberată din funcție începând cu data de 11 iunie 2022.