Răspunsul lui Iohannis, întrebat dacă va intra într-un partid după finalizarea mandatului

Președintele Klaus Iohannis se așteaptă ca viitorul președinte al României să păstreze calea europeană a țării, apreciind în același timp că este greu pentru un independent să ajungă în cea mai înaltă funcție în stat, potrivit Agerpres.
De asemenea, Klaus Iohannis a precizat că nu ia în calcul revenirea în politică după ce își va încheia mandatul, dar "apriori nu exclud".
"Văd un președinte sau o președintă care se implică pentru țară" și care menține calea europeană a României, a afirmat șeful statului în cadrul unei discuții informale cu jurnaliști români în Parlamentul European la Strasbourg, după ce a participat la dezbaterea 'This is Europe' ('Aceasta este Europa').
În opinia sa, este greu pentru un independent să fie ales în funcția de președinte, spre deosebire de primăria unui oraș.
El a mai spus că partidele de la guvernare nu l-au consultat despre planurile lor pentru alegerile prezidențiale, dar că se așteaptă că o vor face.
Șeful statului este de părere că nu poate fi exclus niciun scenariu în privința alegerilor prezidențiale, inclusiv o situație ca cea care a avut loc în turul al doilea de la scrutinul prezidențial din 2000.
de praslea 08 Feb 2024 09:04